„Scutul 25”, exercițiu interinstituțional la Deveselu. Primăria Caracal liniștește populația

Data:

Share post:

Primăria Caracal a anunţat desfășurarea exercițiului interinstituțional „Scutul 25”. Acesta va avea loc în perioada 24–25 septembrie 2025, la Baza Militară 99 Deveselu, una dintre cele mai importante unități strategice din județul Olt.

Potrivit informării, antrenamentul va fi unul complex și va implica structuri din Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Sănătății.

„În perioada 24–25 septembrie 2025, la Baza militară 99 Deveselu se va desfășura exercițiul interinstituțional ‘Scutul 25’, un antrenament de pregătire complex la care vor participa efective din Ministerul Apărării, Ministerul de Interne și Ministerul Sănătății”, a transmis instituția.

Survoluri și zgomote puternice

Locuitorii din Caracal și din localitățile învecinate sunt avertizați că, pe durata celor două zile, se vor desfășura activități de survolare a spațiului aerian. Vor fi utilizate atât avioane, cât și elicoptere, iar aceste manevre vor produce zgomote puternice.

„În cadrul pregătirii vor fi efectuate activități de survolare a spațiului aerian cu avioane și elicoptere, activități care vor produce zgomote intense”, precizează Primăria Caracal în postarea publicată pe pagina oficială de Facebook.

Astfel de exerciții sunt planificate periodic și fac parte din procesul de antrenament al structurilor de apărare și intervenție, care trebuie să își testeze capacitatea de reacție rapidă în situații limită.

Reprezentanții Primăriei au subliniat că aceste activități nu ar trebui să provoace panică în rândul populației, fiind vorba despre operațiuni strict controlate și ordonate în scop profesional.

„Nu sunt motive de îngrijorare! Este vorba despre activități și exerciții ordonate și necesare în scop de pregătire profesională”, se mai arată în mesajul oficial.

Articole similare

Bogdan Mihuți (PSD Olt): „Nu putem construi România de mâine pe munți de dosare prăfuite”

Deputatul PSD Olt, Bogdan Mihuți, a subliniat importanța proiectului de lege privind activitatea notarială electronică, apreciind că dezbaterea...

Marius Oprescu, despre suspendarea Pieței Zahana: „Actuala administrație liberală își dovedește incompetența”

Preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, a declarat că suspendarea autorizaţiei de funcţionare a celei mai mari pieţe...

Nereguli la Piaţa Zahana din Slatina. Se închide, de joi, pe termen nedeterminat

Piaţa Zahana, cea mai mare din Slatina, se închide începând de joi, de la prânz, pe perioadă nedeterminată,...

Un bărbat implicat în scandalul cu săbii de la Caracal, încarcerat după ce a fost prins la Craiova

Un bărbat din Mehedinți implicat în scandalul violent din 2019 de la clubul Imperium din Caracal, soldat cu...