Marius Oprescu: Congresul PSD nu va avea loc cât timp sindicatele protestează

Data:

Share post:

Președintele PSD Olt, Marius Oprescu, a declarat că organizarea unui congres al social-democraților nu poate avea loc până când toate pachetele de reformă aflate în lucru nu vor fi finalizate.

Potrivit acestuia, partidul își concentrează atenția pe măsurile de reformă în administrația centrală și locală, pe pachetul fiscal, dar și pe măsurile destinate relansării economiei.

„E adevărat că în acest moment, urmând să avem un congres care nu are o dată stabilită, sunt foarte multe discuții și foarte multe teorii și conspirații în jurul partidului. E și normal, de altfel. Nu avem ce să spunem despre aceste lucruri. Președintele partidului a spus-o și aseară că vom organiza un congres imediat după ce vom termina cu tot ce înseamnă aceste pachete de reformă administrației centrale, locale, pachete fiscale, dar și pachetele cu măsuri pe care le propunem pentru relansarea economiei”, a afirmat Marius Oprescu.

Nemulțumirile sindicale, un factor important

Liderul PSD Olt a subliniat că un congres al partidului în perioada actuală ar fi inoportun, mai ales în contextul protestelor organizate de mai multe confederații sindicale. Acesta a arătat că în timp ce angajați din diverse domenii se află în stradă nemulțumiți de situația actuală, convocarea unui congres politic ar putea fi interpretată negativ de opinia publică.

„Atâta timp cât sunt lucruri care nu s-au finalizat, atâta timp cât sunt întregi structuri ale angajaților, sindicate, care sunt în stradă nemulțumite, cred că un congres al Partidului Social-Democrat în această perioadă nu ar fi bine primit de cetățenii din România. Și tocmai pentru acest lucru am hotărât să ne concentrăm pentru rezolvarea acestor probleme”, a precizat Oprescu.

Potrivit liderului social-democrat, atenția partidului este îndreptată în prezent spre gestionarea crizei sociale și finalizarea măsurilor legislative, iar discuțiile despre un congres intern sunt lăsate în plan secundar. Acesta a menționat că după încheierea procesului de adoptare și implementare a reformelor, congresul va fi organizat „în cel mai scurt timp”.

„După ce vom finaliza aceste lucruri, bineînțeles că în cel mai scurt timp vom avea și un congres al Partidului Social-Democrat”, a adăugat Marius Oprescu.

Discuții și speculații în partid

Oficialul a recunoscut că în lipsa unei date precise pentru congres, au apărut multiple teorii și discuții în spațiul public și în interiorul partidului. Totuși, a arătat că acestea sunt firești, având în vedere rolul central pe care PSD îl are în guvernarea actuală și interesul crescut pentru direcția în care se îndreaptă partidul.

„Sunt foarte multe discuții și foarte multe teorii și conspirații în jurul partidului. E și normal, de altfel”, a spus președintele PSD Olt.

Obiectiv: relansarea economiei

Marius Oprescu a făcut referire și la necesitatea adoptării unor pachete de măsuri care să susțină relansarea economiei. El a evidențiat că PSD dorește să îmbine reformele structurale cu soluții concrete pentru creșterea nivelului de trai și sprijinirea categoriilor sociale vulnerabile.

„Vom organiza un congres imediat după ce vom termina cu tot ce înseamnă aceste pachete de reformă administrației centrale, locale, pachete fiscale, dar și pachetele cu măsuri pe care le propunem pentru relansarea economiei”, a punctat liderul social-democrat.

Articole similare

Olt: Reținut de poliţişti după ce a furat un autoturism și a condus băut, fără să aibă permis

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Corabia, a fost reţinut de poliţişti pentru comiterea mai...

Piețele Zahana și Frații Buzești din Slatina, închise de DSVSA până la remedierea neregulilor

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Olt arată prin intermediul unui comunicat de presă care sunt...

Spitalul Slatina va primi o caravană medicală de screening printr-un proiect comun cu Spitalul Universitar București

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Slatina se alătură Spitalului Universitar București într-un proiect național dedicat prevenției și depistării...

Nicușor Dan i-a stabilit soarta lui Bolojan dacă pensiile speciale nu sunt tăiate de CCR.

Nicușor Dan a anunțat ce se va întâmpla cu premierul Bolojan dacă proiectul tăierii pensiilor speciale cade la...