Suspiciuni de contract cu dedicație la Dezvoltare Urbană Slatina: firmă nou-înființată, plată lunară uriașă din bugetul local

Data:

Share post:

Dezvoltare Urbană SRL Slatina a încheiat un contract de pază cu firma SC Integrity System Protect SRL din Caracal, prin care se obligă să plătească 43.600 de lei pe lună pentru cinci agenți. În total, peste 523.000 de lei pe an, adică mai mult de 100.000 de euro, proveniți din bugetul local. Documentul prevede pază zi și noapte, inclusiv în sărbători legale, patrularea unui perimetru de până la 50.000 de metri pătrați și dotarea personalului cu echipament, tehnică de apărare și coordonare militară. 

Firma contractată, Integrity System Protect SRL, a fost înființată la 11 aprilie 2025 și a fost înregistrată la ANAF abia la 8 septembrie 2025, cu puțin timp înainte de a obține contractul, potrivit publicaţiei imperativ.ro. Achiziția directă a fost făcută rapid, valoarea totală fiind de 130.800 de lei, echivalentul a 26.000 de euro. Societatea aparține avocatului Ispas Mihăiță din Caracal. Toate aceste detalii ridică suspiciuni privind o posibilă achiziție cu dedicație, menită să favorizeze un contract pregătit din timp.

Problema centrală este lipsa oricărei precizări privind obiectivul de pază. Nu se știe ce bunuri, clădiri sau terenuri sunt supravegheate. Nu este clar dacă agenții stau la o poartă, patrulează o zonă sau păzesc un spațiu public. În lipsa unei justificări, apar întrebări legitime: de ce are nevoie Dezvoltare Urbană Slatina de pază privată, când există deja Poliția Locală, finanțată tot din bugetul orașului?

Reprezentanţii DSU nu au oferit până acum explicații privind necesitatea acestui serviciu. În schimb, cifrele arată clar că este vorba despre o dublare a cheltuielilor pentru siguranță. Poliția Locală primește fonduri consistente pentru ordine publică, iar acum, în paralel, se plătește și o firmă privată pentru același tip de activitate.

Cine câștigă din această pază de lux?

Valoarea contractului este considerabilă, iar lipsa de transparență alimentează suspiciuni legate de oportunitate și legalitate. De ce a fost selectată o firmă abia înființată, fără experiență, pentru a asigura paza unui perimetru atât de mare? Cum s-a ajuns la suma de 43.600 lei pe lună pentru cinci oameni, fără o analiză comparativă sau o justificare publică a costurilor?

Este greu de explicat de ce administrația liberală a Slatinei, prin societatea Dezvoltare Urbană, preferă să aloce fonduri pentru servicii private de pază, în loc să folosească resursele deja existente în cadrul Poliției Locale. Banii provin tot din bugetul orașului, iar prin acest contract se creează o structură paralelă de siguranță, plătită suplimentar de contribuabili.

Semne de întrebare asupra transparenței

În anunțul publicat în platforma publică de achiziţii publice SICAP, singurele date clare se referă la durata și valoarea contractului. Nu se menționează obiectivul concret, nu există justificare de necesitate și nici argumente privind tariful. Toate aceste omisiuni duc la concluzia că ne aflăm în fața unei posibile afaceri cu dedicație.

Articole similare

Apel umanitar: Agoniseala unei familii din Brebeni, distrusă de flăcări

Florin Cîrstea, primarul comunei Brebeni, a lansat un apel umanitar pentru ajutorarea familiei din localitate care, în urma...

Șantajist reținut de polițiști: O femeie era amenințată de un bărbat din Olt cu fotografii compromițătoare

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna Studina, judeţul Olt, a fost reţinut pentru 24...

Bani europeni pentru energie verde: 200 de milioane de euro pentru fermieri

Sectorul agricol și industria alimentară din România se pregătesc pentru o nouă etapă de modernizare prin accesarea fondurilor...

Olt: Victorie uriașă în instanță pentru cea mai mare fabrică de procesare a lânii din Europa

Investitorii care dezvoltă proiectul celei mai mari fabrici de procesare a lânii din întreaga Europă, prin intermediul companiei...