Sorin Grindeanu susține că legea privind reforma pensiilor speciale ar fi picat și pe fond la CCR: „Înțeleg, pe surse, că ar fi avut obiecții și pe fond”

Data:

Share post:

Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, transmite că legea privind pensiile speciale ar fi picat și pe fond la CCR, potrivit surselor sale, acesta fiind motivul pentru care a solicitat crearea unui grup de lucru refuzat de partenerii de coaliție.

Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, susține că, potrivit informațiilor pe care le are pe surse, proiectul privind reforma pensiilor speciale, care a fost respins la CCR pe condiții de formă, ar fi fost respins și pe fond.

Sorin Grindeanu are informații că legea privind reforma pensiilor speciale ar fi picat și pe fond la CCR
„Înțeleg pe surse că proiectul ar fi avut respingeri la CCR și pe fond”, transmite Grindeanu.

Președintele interimar PSD își justifică argumentul precizând că inclusiv Nicușor Dan a spus că sunt anumite articole care ar trebui să fie reformulate, însă că nu s-a ținut cont de observațiile sale.

„Inclusiv președintele a spus că există anumite articole, urmare a dialogului său cu ÎCCJ și CSM, care ar trebui reformulate. Nu s-a ținut cont în acest proiect nici de observațiile date de președinte”, mai transmite Sorin Grindeanu.

Cu privire la neînțelegerile existente în Coaliție, având în vedere reacția dură pe care au avut-o liderii PNL din cauză că președintele interimar al PSD a solicitat crearea unui grup de lucru pentru modificarea legii, acesta a precizat că partenerii nu au dorit să repare greșelile din proiect.

„Am venit cu această propunere de a face acest grup de lucru rapid, în care până se primește comunicarea de la CCR pe motivarea deciziei, de ce a fost respins acest proeict, să venim cu o formă care să poată fi readusă, redepusă, astfel încât să mergem înainte și să facem acest proiect. Nu am primit în schimb decât o doză mare de orgoliu și am primit transmisii live în timpul ședinței.

În acest moment, pe ceea ce am văzu ca și comunicare, am văzut că proiectul a fost respins pe formă, deci trebuie să o apucăm de la zero, înlăturând greșelile pe care Guvernul le-a făcut la primul demers. Unul dintre lucrurile așezat greșit a fost unul pe care și sistemul de Justiție, dar și președintele României l-a reclamat această formă de lipsă de dialog.”, mai arată Sorin Grindeanu.

Articole similare

Rețeaua anihilată la Slatina: Investigatori sub acoperire și interceptări i-au trimis pe traficanți după gratii

Tribunalul Olt a dat lovitura de grație unei grupări de traficanți de droguri de mare risc care opera...

Record la Craiova: 330 de zile pieton și 10.000 de lei amendă pentru un tânăr care a fugit de poliție

Un tânăr din Craiova a fost lăsat fără dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 330...

„Cifrele mi-au dat fiori, mi-am luat plasturi de somn”. Un afacerist din Slatina, șocat de explozia taxelor locale în 2026

Omul de afaceri din Slatina, Marian Taifas, a mărturisit pe contul său de Tiktok că a avut insomnii...

Anunțul momentului de la Florin Barbu: Record istoric de 5 miliarde de euro atrași pentru fermierii români în 2025

Anul 2025 marchează o performanță financiară notabilă pentru agricultura românească, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) raportând un...