Slatina, oraşul păcănelelor. Promisiunile primarului au rămas pe Tiktok (VIDEO)

Data:

Share post:

Locatarii din blocul 20 de pe strada Ecaterina Teodoroiu din Slatina trăiesc un coșmar de luni bune. La parterul imobilului funcționează o sală de jocuri non-stop, care le-a transformat nopțile în calvar.

Unul dintre locatari a relatat că zgomotul aparatelor și scandalurile provocate de clienții aflați sub influența alcoolului sau a nervilor pierderilor îi împiedică să se odihnească.

„Locuiesc deasupra unei astfel de săli, iar pe timpul nopții sunt numai scandaluri și gălăgie făcută de aparatele de joc. Noi și copiii noștri nu ne putem odihni noaptea”, spune bărbatul.

Acesta a încercat să găsească o rezolvare, însă fără succes.

„Am apelat la toate instituțiile, am fost în audiență la primar, la poliție, dar singura măsură a fost că s-a pus în vedere să respecte Legea 61”, a adăugat locatarul.

Potrivit acestuia, ultima discuție cu primarul Mario De Mezzo a avut loc pe 4 septembrie. Edilul i-ar fi spus atunci „să mai aibă răbdare două luni”, promițând că până la finalul anului vor fi scoase toate cazinourile din oraș.

Promisiuni făcute, dar neîndeplinite

Nemulțumirile locuitorilor din blocurile care găzduiesc la parter săli de jocuri nu sunt noi. Încă din decembrie 2024, primarul Mario De Mezzo anunța că a găsit o soluție printr-o hotărâre de consiliu local ce urma să intre în vigoare în ianuarie 2025.

„Foarte mulți dintre slătineni s-au plâns că sălile de jocuri de la parterul blocurilor îi deranjează și pe ei și pe copiii lor. Drept care am inițiat o hotărâre de consiliu local care va avea aplicabilitate de luna viitoare, prin care Poliția Locală, la sesizări repetate de zgomot, în timpul programului de liniște, adică după ora 22.00, poate interveni”, declara edilul.

Conform aceleiași promisiuni, prima sancțiune urma să fie o amendă, iar la a doua abatere, sala de jocuri putea fi închisă.

„Poliția Locală poate dispune închiderea sălii de jocuri care perturbă liniștea publică, în timpul programului de liniște. De anul viitor, locuitorii municipiului Slatina care sunt deranjați pot să sesizeze Poliția Locală. Am promis, vom face”, spunea atunci Mario De Mezzo.

Suntem însă aproape de finalul anului 2025, iar locatarii blocului 20 spun că nimic nu s-a schimbat. Sălile de jocuri continuă să funcționeze non-stop, iar zgomotul nu dă semne că s-ar reduce.

Articole similare

Muşcat de câine chiar în sediul Poliţiei: Poliţiştii l-au pus pe bărbat să spele singur sângele de pe jos

O anchetă a fost deschisă de poliţişti după ce un bărbat a fost muşcat de un câine în...

PAUL SIRUGIU FUEGO POVESTEȘTE CUM VA FI CONCERTUL SĂU ANIVERSAR DE LA SALA PALATULUI!

“Mulți m-au întrebat cum va fi concertul “50” de la Sala Palatului, de pe 4 noiembrie? Nu vreau...

Ilie Bolojan, mesaj ferm pentru partidul care vrea „premieri-marionetă”: „Măcar să aibă demnitatea să spună”

Premierul Ilie Bolojan a transmis, joi seară, un mesaj ferm pentru Partidul Social-Democrat, pe fondul depunerii moțiunii de...

Mărire de salariu „cu dedicație” pentru pensionarul special Cristinel Rădoi: Venituri record pentru șef, restructurări pentru restul angajaților

După reorganizarea Poliţiei Locale şi concedierea mai multor persoane, actualul primar a iniţiat un proiect de hotărâre care...