Primăriile din Olt cu probleme financiare, ajutate de Consiliul Judeţean

Data:

Share post:

Consiliul Judeţean Olt a aprobat, marţi, alocarea unor sume de bani către primăriile din judeţ aflate în dificultate financiară.

Preşedintele CJ Olt Marius Oprescu a declarat, după şedinţă că problemele administraţiilor locale sunt diverse, de la necesitatea asigurării de cofinanţări pentru unele proiecte de investiţie şi până la plata indemnizaţiilor de handicap.

„Astăzi Consiliul Județean Olt, din Fondul de rezervă la dispoziția Consiliului Județean Olt, a alocat suma de aproape 20 de milioane de lei către localitățile din județ, care majoritatea se află în dificultate financiară. Nevoile sunt diverse, de la cofinanțarea proiectelor, de la cofinanțarea unor investiții proprii și, de asemenea, pentru cheltuieli curente, pentru că majoritatea localităților nu au primit de la Guvernul României toți banii pentru indemnizatiile de handicap, şi sunt localități care îi vor pune de la ei pentru că nu pot să lase acele persoane pe final de an fără indemnizațiile necesare traiului”, a declarat Oprescu.

Apel către Guvern

Întrebat dacă sunt suficiente aceste sume, preşedintele CJ Olt a explicat că nevoile sunt mult mai mari.

„Acestea sunt sumele pe care noi le-am avut la dispoziție și atât am putut să dăm. Nevoile localităților din județul Olt sunt mult mai mari, mai ales pe cofinanțarea proiectelor. Sunt foarte mulți bani pe cofinanțarea proiectelor pe care nu îi avem nici noi și nici primăriile din județ Olt”, a mai declarat Marius Oprescu.

Preşedintele forului judeţean şi-a exprimat speranţa că Guvernul va găsi o cale prin care să împrumute primăriile care nu fac faţă unor anumite cheltuieli.

„Eu în continuare susțin că Guvernul României trebuie să găsească o cale de împrumuturi sau altă formă să ajute UAT-urile din România pentru cofinanțarea proiectelor. Pentru că de fiecare dată spunem că absorbția fondurilor europene e una greoaie, primarii au capacitatea necesară de a construi proiecte, de a le pune în operă, numai că te lovești de această cofinanțare pe care unele localități chiar nu și-o pot permite”, a declarat Marius Oprescu.

El a adăugat că în caz contrar, aceste proiecte vor fi întârziate.

Articole similare

Avocat din Olt trimis în judecată pentru mită în schimbul angajărilor în spitale și la Ambulanță. El și-a recunoscut faptele

Avocatul Răzvan Rachieru din cadrul Baroului Olt a fost trimis în judecată, potrivit unui comunicat remis de DNA,...

Accident mortal pe DN 67B, în judeţul Olt. O femeie în vârstă de 52 de ani și-a pierdut viața

O femeie în vârstă de 52 de ani, din Vultureşti, a murit miercuri dimineaţă după ce a fost...

Anchetă şocantă în Olt! Persoane cu afecţiuni psihice obligate la muncă zilnică

Trei persoane din judeţul Olt cu afecţiuni psihice, încadrate medical cu grad de handicap, au fost sechestrate şi...

Cum influențează altitudinea gustul unui vin roșu

Dacă ai băut vreodată un vin roșu care ți s-a părut surprinzător de proaspăt, cu un gust curat...