PNL propune un prag mai mic de 9.000 de lei pentru abuzul în serviciu

Data:

Share post:

Grupul PNL din Camera Deputaților a stabilit să susțină un prag al prejudiciului pentru infracțiunea de abuz în serviciu mai mic decât cel propus anterior de Ministerul Justiţiei, de 9.000 de lei, și mult mai mic decât cel votat în Senat. Decizia a fost luată în urma unei discuții ce a avut loc astăzi cu ministrul Justiției, Cătălin Predoiu.

Liderul grupului PNL, Gabriel Andronache, a afirmat că, în urma discuţiilor şi a argumentelor de constituţionalitate, Curtea Constituţională obligă impunerea unui prag, deşi majoritatea liberalilor consideră că nu este necesar. Propunerea grupului PNL este ca acest prag să fie de două salarii minime pe economie. Salariul minim pe economie este de 3.000 de lei.

„Mai departe, grupul PNL vine şi propune ca acest prag să fie două salarii minime pe economie. E o propunere pe care o vom dezbate şi care, din punctul nostru de vedere, arată faptul că depăşim ceea ce Curtea a subliniat, anume aspectul derizoriu. În viziunea Curţii Constituţionale, nu în viziunea noastră, pentru că, repet, noi considerăm că nu e necesar un prag, cel puţin sub aspect politic, cu privire la această faptă despre care se discută”, a adăugat Andronache, potrivit Agerpres.

Întrebat în legătură cu pragul înaintat de coaliţie şi de ministrul Justiţiei de 9.000 lei, Andronache a spus: „Este o propunere care va fi discutată şi aceea probabil în cadrul comisiei”.

„Propunerea despre care faceţi dumneavoastră vorbire se referă la trei salarii minime pe economie, a avut în vedere acelaşi criteriu, şi anume: dacă un salariu minim a fost declarat ca fiind derizoriu de Curtea Constituţională, (…) propunerea cu trei salarii minime pe economie depăşeşte critica de neconstituţionalitate şi face această reglementare constituţională, face ca acest jalon să fie îndeplinit, nu să fie în pericol şi România să nu piardă bani”, a mai arătat Andronache.

Senatul a votat un prag de 250.000 de lei

Senatul a adoptat, în şedinţa de plen de miercurea trecută, proiectul de lege al Guvernului pentru modificarea Codului penal şi a altor acte normative, pentru punerea în acord cu decizii ale Curţii Constituţionale, prin care pragul pentru abuzul în serviciu, care se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, se stabileşte la 250.000 de lei. Proiectul se află în prezent în dezbaterea Comisiei juridice de la Camera Deputaţilor.

Articole similare

Doliu în județul Olt: A murit Marian Ivan, cel mai longeviv primar al comunei Brebeni

Comunitatea din Brebeni și întreaga administrație locală din județul Olt sunt în doliu. Marian Ivan, cel care a...

Atac sângeros în Caracal: Trei bărbați au intrat peste un tânăr în casă 

Municipiul Caracal a fost scena unui episod de violență extremă în dimineața zilei de 5 martie 2026. Trei...

Val de reangajări forțate la Primăria Slatina: după directorul CSM, și fosta consilieră a primarului câștigă procesul

Încă o angajată a Primăriei Slatina, care a fost dată afară abuziv de actualul primar Mario De Mezzo,...

Eșecul noii conduceri CAO: Raportul care desființează promisiunea lui De Mezzo privind apa potabilă în Slatina

Promisiunile electorale din campaniile primarului Mario De Mezzo, care și-a asumat ca obiectiv central transformarea apei de la...