Coliziune violentă la Izbiceni: 5 persoane rănite au ajuns la spital. Polițiștii au deschis dosar penal

Data:

Share post:

Cinci persoane au fost rănite, joi, în urma unui accident rutier produs lângă comuna Izbiceni, pe drumul judeţean DJ 543.

Potrivit poliţiştilor,  un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din comuna Izbiceni, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, din aceeași localitate.

„În urma evenimentului rutier, cinci persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la o unitate spitalicească”, transmite IPJ Olt.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

„Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă”, mai arată poliţiştii.

Articole similare

Se întâmplă în România: Fostul primar, omagiat pe fațada instituției cu un tablou imens în care are un pahar de vin în mână

O situație neobișnuită a transformat sediul Primăriei Gogoșu, din județul Mehedinți, într-un loc al controverselor. Fațada instituției a...

Doliu la AJPIS Olt: S-a stins din viață Daniela Bălașa, șefa Serviciului Inspecție Socială

O veste cutremurătoare a îndoliat, în această dimineață, colectivul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Olt. Daniela...

Prefectura Olt anunţă documente în minus pentru șoferi: Cazierul judiciar nu mai este necesar la dosarul de permis 

Veste bună pentru cetățenii din județul Olt care se pregătesc să susțină examenul auto sau să își preschimbe...

Benzina și motorina depăşesc noi praguri: Cât a ajuns să coste un plin în România

Șoferii români se confruntă cu un nou val de scumpiri la stațiile de alimentare, prețurile carburanților menținându-se la...