Deputatul PSD Olt, Marius Iancu, a anunțat prioritățile legislative ale social-democraților pentru noua sesiune parlamentară, punând accent pe adoptarea în regim de urgență a Pachetului de Relansare Economică și a Pachetului de Solidaritate. Parlamentarul a criticat dur întârzierea Proiectului de Buget pentru anul 2026 și a transmis un mesaj ferm împotriva măsurilor de austeritate.
Stop experimentelor economice
Marius Iancu susține că partidul său se va opune oricăror tăieri care afectează categoriile defavorizate, refuzând ideea de „sacrificiu” din partea populației.
„Ne opunem oricăror măsuri care lovesc în categoriile vulnerabile, mame, pensionari sau bolnavi de cancer și spunem STOP manipulării de a-i convinge pe români că trebuie să se sacrifice pentru țară. Un Guvern responsabil are grijă de cetățeni, nu face experimente economice pe care le-au mai încercat și alții și nu a fost bine nici pentru România, nici pentru români!”, a declarat deputatul Marius Iancu într-o postare pe Facebook.
Eliminarea CASS și majorări pentru copii
Concret, PSD propune eliminarea plății CASS pentru mai multe categorii, inclusiv pentru indemnizațiile de creștere a copilului (147.500 de beneficiari), venitul minim de incluziune și ajutorul pentru familiile cu copii. De asemenea, se dorește majorarea sprijinului pentru preșcolarii din familii vulnerabile de la 133 la 198 de lei, precum și a indemnizațiilor pentru copiii cu handicap.
„Avem grijă de mame și vârstnici, de familiile cu venituri mici, avem grijă de români și dăm dovadă de responsabilitate, nu de haos și neputință administrativă și guvernamentală!”, a mai spus deputatul de Olt.
Bani de sărbători pentru pensionari
Pachetul de Solidaritate include și ajutoare financiare de tip „one-off” pentru seniori, acordate în două tranșe, de Paște și de Crăciun.
„Pensionarii cu venituri sub 1.500 de lei ar urma să primească un ajutor de 1.000 de lei… Pensionarii cu pensii între 1.501 şi 2.000 de lei ar urma să primească 800 de lei… Pentru pensionarii cu venituri între 2.001 şi 3.000 de lei este prevăzut un sprijin de 600 de lei”, a detaliat Marius Iancu, precizând că „de aceste măsuri ar urma să beneficieze 2,8 milioane de pensionari români!”.