Tribunalul Olt a decis: CSM Slatina, obligat să îl reangajeze pe fostul director adjunct Săvulescu

Data:

Share post:

Clubul Sportiv Municipal (CSM) Slatina, aflat în subordinea Primăriei, a fost obligat de Tribunalul Olt să-l repună pe funcţia de director adjunct pe Ştefan Laurenţiu Săvulescu, fostul director adjunct, îndepărtat ilegal. 

Tribunalul Olt i-a admis cererea lui Săvulescu, iar prin decizia pronunţată marţi a hotărât ca CSM să-l repună pe acesta în funcţia de director adjunct, dar şi să-i plătească salariile pe care acesta ar fi trebuit să le încaseze, de la data la care a fost concediat în mod abuziv. Totodată, Clubul Primăriei a fost obligat şi la plata cheltuielilor de judecată.

„Solutia pe scurt: Admite contestaţia. Anulează Decizia nr.80/ 20.05.2025 emisă de pârât. Dispune reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior şi obligă pârâtul la plata drepturilor salariale cuvenite acesteia potrivit art. 80 din Codul muncii, de la data desfacerii contractului individual de muncă şi până la data reintegrării efective, sume actualizate cu inflaţia la data plăţii efective. Obligă pârâtul la plata către contestator a sumei de 2975 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Olt, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată azi, 03.03.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”, se arată în încheierea postată pe portalul Tribunalului Olt.

Reamintim că Ştefan Laurenţiu Săvulescu era angajat al Bazinului didactic de înot când, în iulie 2024, a fost numit în funcţia de director al Clubului Sportiv Municipal, în locul Mihaelei Stana. Ulterior, el a susţinut şi promovat concursul pentru funcţia de director adjunct al CSM.

Mai apoi, din motive necunoscute publicului larg, Săvulescu a căzut în dizgraţia actualei conduceri a Primăriei Slatina şi a fost îndepărtat din funcţie.

 

Articole similare

9 ani de închisoare pentru o femeie din Olt, care și-a ucis soțul cu un cuțit

Tribunalul Olt a condamnat-o la nouă ani de închisoare pe o femeie din județul Olt care, în iunie...

Ilie Bolojan îl acuză pe Sorin Grindeanu că a mințit despre lipsa colaborării PSD cu AUR

Premierul Ilie Bolojan îl acuză pe liderul PSD Sorin Grindeanu că a minţit atunci când a spus că...

Ilie Bolojan: Mulţi dintre cei care au votat pentru această acţiune a PSD nu sunt mulţumiţi. E instabilitate

Premierul Ilie Bolojan explică felul în care vor răspunde în zilele următoare forţele pro-democraţie, la asaltul AUR-PSD, prin...

PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură cu 253 de semnături împotriva lui Ilie Bolojan

Scena politică din România a atins punctul de fierbere astăzi, 28 aprilie 2026, odată cu depunerea oficială a...