Ciprian Ciucu are un mesaj pentru fracțiunea care vrea în continuare la guvernare. „Drum bun!”

Data:

Share post:

Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte al PNL, a declarat joi seară că orice partid riscă să se confrunte cu plecări individuale într-o situație cum este cea în care se află PNL în acest moment, dar a exclus eventuale plecări în grup sau o rupere a partidului.

Întrebat joi seară la Antena 3 dacă există „riscul să se rupă partidul” în cazul în care PNL va trece în opoziție, cum a decis conducerea, Ciprian Ciucu a recunoscut că „întotdeauna” există riscul unor plecări individuale, dar a spus că nu crede că ar putea pleca un grup întreg.

„Mai e un secretar de stat, poate un ministru care vor să continue, poate un deputat, senator. Se întâmplă. Nu că îmi doresc eu, din contră (…). Eu vă zic ce se întâmplă în astfel de situații, nu cu Partidul Național Liberal, cu orice partid. Cred că au fost și alte situații asemănătoare, chiar în România”, a explicat el.

Ciucu: Dacă vor să plece, drum bun!

Liberalul a spus că „fiecare om este responsabil pentru deciziile pe care le ia”.

„Dacă sunt colegi de-ai mei care și-ar dori să plece din partidul nostru, sunt autonomi, e decizia lor, nu poți să îi oprești. Ce poți să faci? Evident că nu ne dorim să slăbim partidul, dar, dacă vor să plece și nu se mai regăsesc în actuala conducere, nu se mai regăsesc cu Partidul Național Liberal, le e mai bine lângă Partidul Social Democrat, drum bun! Dragoste cu sila nu se poate”, a adăugat Ciucu.

Prim-vicepreședintele PNL a atras atenția că „oricine spune” din partid că vrea la guvernare cu PSD „se află în afara deciziei partidului”.

„Eu am învățat un lucru, și au fost multe, multe momente în care n-am fost de acord cu decizia partidului meu, cât timp ești într-un partid, te bați în interiorul partidului să impui o decizie, la vot, prin mijloace statutare, dar după ce s-a votat, chiar dacă nu îți convine, urmezi decizia partidului, că de aia e partid. Acest lucru trebuie să se întâmple cu toți membrii noștri. Dacă are altcineva altă opinie, nu este în regulă”, a mai declarat Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte al PNL și primar general al Capitalei.

Voci din PNL s-au exprimat pentru rămânerea la guvernare

În ședința organizată după ce Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiunea de cenzură PSD-AUR, conducerea PNL a votat cu o unanimitate de 50 de voturi pentru trecerea în opoziție, însă patru liberali – Cătălin Predoiu, Nicoleta Pauliuc, Hubert Thuma și Toma Petcu – nu au votat.

Toți se opun intrării în opoziție și nu exclud reluarea negocierilor cu PSD. Ei vor testa, în zilele următoare, conform surselor din partid, ce susținere au în PNL pentru o refacere a votului și a alianței cu PSD.

Cătălin Predoiu, prim-vicepreședinte al PNL, s-a exprimat joi din nou în favoarea rămânerii la guvernare, spunând că „un partid care are 14% în acest moment, rămâne relevant pe scena politică în măsura în care are poziția de premier.

Tot joi, Alina Gorghiu, președinta PNL Argeș, a declarat că partidul trebuie să găsească soluții pentru deblocarea crizei politice și nu să meargă în opoziție. Ea a criticat și afirmațiile conform cărora dacă PNL va propune un alt premier pentru a guverna alături de PNL acesta va fi „o marionetă”.  

Foto: Inquam Photos, Gyozo Baghiu

Articole similare

Miliardul de euro care schimbă fața agriculturii: Investiții masive în horticultură prin AFIR

Sectorul horticol din România traversează o perioadă de modernizare fără precedent, susținută de fluxuri financiare masive provenite din...

Influencer de pe TikTok cercetat pentru fraudă: Peste 100 de persoane înșelate cu anunțuri de închiriere

Un tânăr de 25 de ani din Târgoviște, cunoscut pe platforma TikTok pentru videoclipurile în care părea că...

Liste de așteptare mai scurte la SJU Slatina: Reorganizare masivă în secțiile spitalului

Spitalul Județean de Urgență Slatina, cea mai mare unitate medicală din județ, trece printr-un proces amplu de restructurare....

Florin Barbu: Dacă mă întorc la Minister, niciun produs Mercosur nu intră în țară

Disputa privind acordul comercial dintre Uniunea Europeană și statele Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay) capătă o dimensiune...