Slatina: Rus specializat în explozibili și sabotaj, expulzat pentru spionaj

Data:

Share post:

Operațiune a serviciilor de informații, la Slatina, care a vizat un cetățean rus stabilit în oraș de doi ani. Denis Frolov, un individ cu o pregătire extrem de specializată, a fost declarat indezirabil pe teritoriul României pentru o perioadă de 10 ani, fiind considerat un pericol real la adresa securității naționale. 

Născut la Harkov, în Ucraina, dar crescut și educat în Federația Rusă, Frolov a lucrat în sectorul nuclear rus înainte de a ajunge în România, în iunie 2024. Deși avea un drept de ședere valabil până în 2026, activitățile sale au intrat rapid în atenția ofițerilor Serviciului Român de Informații (SRI).

Conform probatoriului, acesta nu era un simplu rezident, ci un individ cu o pregătire militară solidă și o atitudine fățiș anti-europeană. Procurorii Parchetului Curții de Apel București au prezentat judecătorilor dovezi alarmante, inclusiv posesia unor „manuale cu instrucțiuni de fabricare a explozibililor, a dispozitivelor explozive sau incendiare”, după cum au precizat procurorii Parchetului Curții de Apel București.

Riscuri de sabotaj și acțiuni hibride împotriva NATO

Anchetatorii susțin că rusul stabilit la Slatina acționa ca un facilitator pentru acțiuni de tip hibrid, fiind implicat în culegerea de informații și pregătirea unor acte de sabotaj. Vizate ar fi fost inclusiv „capabilități militare ale aliaților din Europa”, conform acuzațiilor formulate de procurorii Parchetului Curții de Apel București.

Ofițerii SRI au documentat faptul că Denis Frolov dădea dovadă de o „abilitate ieșită din comun de a-și asigura măsuri contra-informative”, beneficiind totodată de resurse financiare a căror proveniență este considerată suspectă.

Din cauza acestor activități îndreptate împotriva României și a partenerilor din NATO și Uniunea Europeană, autoritățile au decis îndepărtarea sa imediată de pe teritoriul național, sub escortă.

Articole similare

Bolojan ar putea prinde vara la Palatul Victoria. Negocierile prelungesc interimatul

Bolojan ar putea prinde vara la Palatul Victoria. Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a...

Ludovic Orban: Mi se pare „cam împachetat” președintele Nicușor Dan. „Cu siguranță, și din zona serviciilor”

Invitat în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, fostul premier și lider liberal Ludovic Orban a vorbit...