Un medic din Craiova, reţinut de poliţişti, după ce patru pacienţi de ai săi au murit. Este vorba despre un chirurg, care a fost şi manager de spital (VIDEO)

Data:

Share post:

Un medic chirurg în vârstă de 46 de ani, din Craiova, a fost reţinut de poliţişti după ce patru pacienţi asupra cărora a intervenit chirurgical au decedat, ulterior.

Surse din cadrul anchetei spun că este vorba despre Alin Demetrian, chirurg în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, cel care a ocupat și funcția de manager al unității.

Anchetatorii spun că medicul este bănuit că ar fi efectuat patru intervenții chirurgicale, respectiv prelevarea de probe biopsice, ulterior intervenind decesul a doi bărbați de 76 și 77 de ani, din Craiova și Plenița, respectiv două femei, de 64 și 66 de ani, ambele din Târgu Jiu.

El a fost reţinut pentru 24 de ore.

„În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii a patru infracțiuni de ucidere din culpă, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu.

Articole similare

9 ani de închisoare pentru o femeie din Olt, care și-a ucis soțul cu un cuțit

Tribunalul Olt a condamnat-o la nouă ani de închisoare pe o femeie din județul Olt care, în iunie...

Ilie Bolojan îl acuză pe Sorin Grindeanu că a mințit despre lipsa colaborării PSD cu AUR

Premierul Ilie Bolojan îl acuză pe liderul PSD Sorin Grindeanu că a minţit atunci când a spus că...

Ilie Bolojan: Mulţi dintre cei care au votat pentru această acţiune a PSD nu sunt mulţumiţi. E instabilitate

Premierul Ilie Bolojan explică felul în care vor răspunde în zilele următoare forţele pro-democraţie, la asaltul AUR-PSD, prin...

PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură cu 253 de semnături împotriva lui Ilie Bolojan

Scena politică din România a atins punctul de fierbere astăzi, 28 aprilie 2026, odată cu depunerea oficială a...