Abuzul în serviciu fără prag valoric și interceptările SRI din dosarele penale ajung la CCR

Data:

Share post:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa legilor de modificare a Codului Penal și Codului de procedură penală. Acestea au fost aprobate miercurea trecută de Parlament, în forma propusă de Ministerul Justiției, Cătălin Predoiu, după o ședință controversată a Comisiei Juridice conduse de PSD. 

Curtea Supremă reclamă că nu sunt respectate deciziile Curții Constituționale în cazul reglementărilor privind abuzul în serviciu și neglijența în serviciu. Judecătorii CCR au decis că este obligatoriu stabilirea unui prag valoric pentru abuzul în serviciu. În proiectul de cod penal adoptat cu scandal în parlament la propunerea lui Cătălin Predoiu, pragul valoric nu există.

De asemenea, magistrații înaltei Curți reclamă prevederea din codul de procedură penală care reintroduce SRI în procesele penale. Mai exact în Parlament s-a decis că interceptările SRI pot fi folosite ca probe. Asta în condițiile în care în mai multe decizii CCR a decis că acest lucru nu se poate întâmpla.

Totodată, ICCJ reclamă prevederea privind accesul avocaților apărării la probele care constituie informații clasificate.

Potrivit proiectului, „dacă aceștia nu dețin autorizația de acces prevăzută de lege, iar părțile sau, după caz, persoana vătămată nu-și desemnează un alt apărător care deține autorizația prevăzută de lege, judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unor avocați din oficiu care dețin această autorizație”.

Prag eliminat pentru abuzul în serviciu

Camera Deputaților a adoptat, pe 5 aprilie, proiectele de lege care vor modifica din nou Codurile Penale, în calitate de for decizional, în forma în care practic proiectul a venit de la Ministerul Justiției. Prin votul dat în Parlament nu s-a institut un prag la abuzul în serviciu, deși Curtea Constituțională solicita acest lucru.

De asemenea, SRI revine în anchetarea dosarelor penale, mai exact pot fi folosite ca probe interceptările SRI făcute pe mandate de siguranță națională și în cazul dosarelor de corupție. Opoziția a anunțat și ea că cele două proiecte de lege adoptate vor fi contestate la Curtea Constituțională.

Anterior de plen, Comisia Juridică din Camera Deputaților, la propunerea PSD, PNL și UDMR, a adoptat varianta Codurilor propusă de Ministerul Justiției și a renunțat la toate amendamentele adoptate de Senat. Într-o ședință cu scandal, deputații PSD, PNL și UDMR au propus modificări prin care eliminau interceptările realizate de serviciile de informații pe baza mandatelor de siguranță națională ca probe în cazul infracțiunilor de corupție.

La scurtă vreme după adoptarea amendamentului, liderii Comisiei Juridice au fost sunați de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă și au fost anunțați că trebuie să renunțe la toate modificările. În final a fost eliminat și pragul pentru abuzul în serviciu care pornea de la 250.000 de lei, varianta propusă de Senat.

Articole similare

Cum sărbătoresc oamenii din Europa de Est ziua Sfântului Nicolae și ce diferențe există față de România

Sfântul Nicolae este celebrat diferit în Europa Centrală și de Est: de la Krampus în Ungaria și Slovacia,...

Tradiții ciudate de Moș Nicolae: de la vrăjitoare la demoni

Moș Nicolae este sărbătorit pe 6 decembrie în numeroase țări, fiind recunoscut drept protector al copiilor și aducător...

De ce companiile investesc în identificarea prin radio-frecvență pentru a reduce risipa

În economia globală actuală, viteza și precizia sunt esențiale. De la pachetele personale la containerele transcontinentale, fiecare articol...

„Slatina de poveste” pe contracte de partid: Firma mamei unui liberal încasează banii, iar primarul De Mezzo „urlă” la comercianții care reclamă prețurile uriașe

Primăria Slatina plăteşte peste 53.000 euro, pentru organizarea Târgului de Crăciun, unei firme deţinute de mama unui coleg...