Şef de poliţie arestat după ce a violat, de trei ori, o copilă de 11 ani. A ameninţat-o cu un cuţit

Data:

Share post:

Un şef de poliţie a fost arestat, ieri, după ce a fost acuzat că ar fi violat de trei ori o fată de 11 ani, sub amenințarea unui cuțit. Este vorba despre Tiberiu Cebotaru, șef serviciu al Poliției Călare din Iaşi.

Potrivit unui comunicat de presă pe 29 martie a fost înregistrată, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, o plângere formulată de reprezentantul legal al unei persoane vătămate minore de gen feminin, din conţinutul căreia a reieşit posibilitatea săvârşirii mai multor fapte de natură penală, motiv pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul comitierii infracţiunilor de  viol în formă continuată, agresiune sexuală în formă continuată, înșelăciune şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.

”În perioada septembrie-octombrie 2022, o persoană de gen masculin, instructor de echitație, profitând de rolul său de antrenor și de vulnerabilitatea persoanei vătămate minore în vârstă de 11 ani, prin constrângere fizică (amenințare cu un cuțit) și psihică, în timpul cursurilor, ar fi supus-o la trei raporturi sexuale, în trei împrejurări diferite. Anterior, în perioada  ianuarie 2021-mai 2022, cu ocazia cursurilor de echitație desfășurate, aceeaşi persoană profitând de autoritatea sa și de vulnerabilitatea aceleiaşi persoane vătămate minore, ar fi supus-o pe aceasta la acte de natură sexuală, prin constrângere psihică, atingând-o în zonele intime în timpul cursurilor.

Totodată, acesta ar fi oferit cursuri de echitație deşi nu deţinea niciun fel de autorizație în acest sens, iar în anul 2022 aceeaşi persoană le-ar fi determinat pe alte persoane vătămate să achiziționeze un cal contra unei sume de bani, ascunzându-le cumpărătorilor faptul că acea cabalină nu i-ar fi aparţinut.

Suspectul a fost reţinut la data de 26.04.2023 pentru o durată de 24 de ore, cercetările continuând în vederea întregirii situaţiei de fapt şi stabilirii adevărului judiciar, pentru justa soluţionare a cauzei”, se arată într-un comunicat de presă dat publicității de Ștefan Fânariu, procuror-șef Parchetul de pe lângă Judecătorie.

Şeful Poliţiei Locale spune că acuzaţiile nu au legătura cu atribuțiile de serviciu ale acestuia

Într-o declarația acordată presei, directorul Poliției locale Liviu Zanfirescu a declarat că acuzațiile care i se aduc lui Cebotaru nu au legătura cu atribuțiile de serviciu ale acestuia. Zanfirescu a precizat că va fi deschisă o anchetă internă, disciplinară.

„Am fost surprins de faptul că a fost reţinut. Am avut o discuţie cu acest coleg după ce, în cursul anului trecut, în luna septembrie, a venit o doamnă care a reclamat că nu i se restituie o sumă de bani, după ce a avut o tranzacţie cu acest coleg legat de un cal. Nu cunosc amănunte, doar că această persoană a venit la mine în încercarea de a-și recupera banii. Am încercat, am avut discuţii, însă colegul a zis că este o chestiune privată. Am înţeles şi am îndrumat acea persoană să se adreseze instanţei de judecată fiind o cauză civilă sau Poliţiei dacă se constată altceva. Absolut nimic despre agresiuni sau alte fapte în legătură cu situaţia pe care o ştim cu toţii astăzi”, a comentat Liviu Zanfirescu.

Directorul Poliției Locale a adăugat că aceasta a fost singura problemă legată de angajatul instituției care i s-a adus la cunoștință.

În ceea ce privește acuzația că Cebotaru ar fi prestat activități în mediul privat deși este polițișt local, Zanfirescu a spus că niciun funcționar public nu poate să desfășoare astfel de activități decât dacă predă la o școală și este acreditat în acest sens. De asemenea, dacă ar fi avut activități de instructor, atunci Cebotaru ar fi trebuit să le declare anual, în declarația de avere, potrivut Ziarul de Iaşi.

Articole similare

Sondaj la comanda PSD: Bucureștenii îl vor tot pe Nicușor Dan în fruntea PMB. Firea l-a întrecut pe Piedone

SONDAJ pentru alegegerea primarului în BUCUREȘTI arată că Piedone s-a prăbușit la 20%. Gabriela Firea a recuperat și...

Marcel Ciolacu nu-i mai dă nicio șansă lui Piedone în cursa electorală. Nicușor Dan și Firea, în frunte

Marcel Ciolacu nu-i mai dă nicio șansă lui Cristian Popescu Piedone în cursa pentru Primăria Capitalei, asta în...

Progres rapid pe DEx12: Lucrări de noapte pentru finalizarea Tronsonului 1 (VIDEO)

Constructorul Tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova-Piteşti şi-a mobilizat muncitorii şi noaptea, astfel încât lucrările să fie finalizate,...

Un tânăr şi-a pierdut viaţa, noaptea trecută, după un accident rutier produs pe un drum din Dolj

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din comuna Unirea, şi-a pierdut viaţa, noaptea trecută, după ce autoturismul...