Ciolacu: Viitorul Guvern trebuie să redea demnitatea și respectul cuvenit dascălilor!

Data:

Share post:

Preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, îi asigură pe profesori că Guvernul pe care îl va conduce le va rezolva toate problemele.

El a avut o întâlnire cu o delegaţie a sindicaliştilor din Educaţie, la Buzău.

„M-am întâlnit și la Buzău cu reprezentanții profesorilor. Și o voi face oriunde, oricând până când această problemă se va rezolva.

Dincolo de salariile mici din educație, cred că este vorba și de respect. Respect care de 30 de ani a lipsit în relația statului cu cei care ne educă copiii. Viitorul Guvern trebuie să redea demnitatea și respectul cuvenit dascălilor! Și suntem pregătiți să luăm toate măsurile necesare!

Întotdeauna voi sta în mijlocul oamenilor să le ascult problemele!”, a transmis Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.

Sindicaliştii din învăţământ au transmis, joi, că vor continua greva generală, oferta Guvernului fiind considerată jignitoare.

După cinci ore de negocieri, miercuri seară, Guvernul a oferit acordarea unei sume în luna iunie şi a unei sume în luna octombrie, care va consta într-un card acordat profesorilor şi personalului auxiliar: 1.000 lei-iunie, 1.500 lei-octombrie. Sumele de pe acest card ar fi putut fi folosite pentru cariera didactică.

Sindicaliştii au explicat că vor mărirea salariilor.

Luni a fost declanşată greva generală în întreg sistemul de învăţământ.

Articole similare

Președintele Nicușor Dan a fost audiat la Curtea de Apel într-un dosar cu daune de un milion de euro

Preşedintele Nicuşor Dan s-a prezentat, luni, la Curtea de Apel Bucureşti pentru interogatoriu într-un dosar în care un...

Blocajul politic din România, în presa internațională: O confruntare care ar putea duce la prăbușirea alianței aflate la putere

Blocajul politic din România a fost tratat pe larg inclusiv de presa internațională. Jurnaliștii de la Bloomberg au...

Ilie Bolojan: Miniștrii PSD pot fi înlocuiți dacă partidul se retrage din Guvern

Premierul și liderul PNL, Ilie Bolojan, a transmis un nou mesaj către partenerii de coaliție. El a afirmat...

PSD îi retrage sprijinul lui Ilie Bolojan cu un vot zdrobitor de 97,7%

Scena politică de la București a intrat într-o fază de instabilitate maximă după ce Partidul Social Democrat a...