Un bărbat din Vâlcea a murit încercând să urce într-un tractor aflat în mers

Data:

Share post:

Sfârşit tragic pentru un bărbat din judeţul Vâlcea. El a murit după ce a căzut de pe scara unui tractor aflat în mers.

Tragedia s-a petreecut în comuna Zătreni. Bărbatul în vârstă de 65 de ani ar fi încercat să se urce din mers, într-un tractor ce se deplasa pe DJ 676 G, în localitate, moment în care ar fi căzut de pe scara acestuia.

Echipajul medical ajuns la fața locului a declarat  decesul bărbatului.

Conducătorul vehiculului a fost testat cu aparatul etilotest,  rezultatul fiind negativ.

„Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului”, transmite IPJ Vâlcea.

Articole similare

Se întâmplă în România: Fostul primar, omagiat pe fațada instituției cu un tablou imens în care are un pahar de vin în mână

O situație neobișnuită a transformat sediul Primăriei Gogoșu, din județul Mehedinți, într-un loc al controverselor. Fațada instituției a...

Doliu la AJPIS Olt: S-a stins din viață Daniela Bălașa, șefa Serviciului Inspecție Socială

O veste cutremurătoare a îndoliat, în această dimineață, colectivul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Olt. Daniela...

Prefectura Olt anunţă documente în minus pentru șoferi: Cazierul judiciar nu mai este necesar la dosarul de permis 

Veste bună pentru cetățenii din județul Olt care se pregătesc să susțină examenul auto sau să își preschimbe...

Benzina și motorina depăşesc noi praguri: Cât a ajuns să coste un plin în România

Șoferii români se confruntă cu un nou val de scumpiri la stațiile de alimentare, prețurile carburanților menținându-se la...