Motociclist mort, după ce a intrat într-un cap de pod

Data:

Share post:

Un motociclist în vârstă de 74 de ani, din Costeşti, judeţul Argeş, a murit, joi, după ce a intrat într-un cap de pod.

Accidentul s-a petrecut pe drumul naţional DN 65A, în Costeşti.

„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești, s-a stabilit că un bărbat de 74 de ani, din Costești, care se deplasa cu o motocicletă pe DN 65A, pe raza orașului Costești, din direcția Pitești spre Costești, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, în curbă ușoară, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă spre dreapta direcției sale de mers, și intrând în coliziune cu un cap de pod.

Echipajul medical sosit la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, însă fără rezultat, fiind constatat decesul bărbatului.

În cauză urmează să fie întocmit dosar penal conform art.192 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc”, transmite IPJ Argeş.

Articole similare

Regi ai romilor luaţi în vizor de Garda de Mediu. Topeau plumb în curte

Două imobile ale autointitulaților regi ai romilor Dorin și Daniel Cioabă au fost controlate de comisarii Gărzii de...

Băiat de 14 ani, arestat preventiv după ce ar fi violat o fată de 13 ani. Este acuzat şi de pornografie infantilă

Un adolescent de 14 ani din judeţul Hunedoara a fost arestat preventiv după ce a violat o fată...

Maşină înfiptă într-un bloc, la beţie, de un şofer fără permis

O maşină condusă de un şofer băut a intrat în zidul unui bloc de locuinţe din Deva. Şoferul,...

Adolescent condamnat după ce şi-a ucis cu sălbăticie străbunica

Un adolescent în vârstă de 17 ani își va petrece următorii nouă ani într-un centru de detenție după...