Acord între PNL şi PSD pentru reducerea numărului de şefi din administraţia publică

Data:

Share post:

PNL şi PSD au ajuns la un acord privind reducerea numărului de şefi din administraţia publică. De asemenea numărul de membri în Consiliile de Administraţie ar urma să scadă.

Potrivit unor surse guvernamentale citate de News.ro, reducerile de cheltuieli vor însemna în egală măsură reducerea numărului secretarilor de stat şi comasarea instituţiilor cu atribuţii similare. De altfel, luni, propunerea liderului PNL Nicolae Ciucă privind reducerea cheltuielilor în toate ministerele a fost agreată în şedinţa coaliţiei de guvernare, fostul premier apreciind că statul trebuie să ofere propriul său exemplu, înainte de a veni cu măsuri pentru cetăţeni şi mediul de afaceri. O altă propunere referitoare la însăprirea măsurilor de combatere a evaziunii fiscale şi de îmbunătăţire a colectării, a fost şi ea acceptată de cele două partide.

Reducerea cu 20% a numărul secretarilor de stat şi reducerea aparatul de lucru se află printre măsurile deja discutate de liderii coaliţiei.
”PNL şi PSD au ajuns la un acord privind reducerea numărului de şefi din administraţia publică”, afirmă sursele citate. PNL a propus în coaliţie şi reforma instituţiilor deconcentrate, ceea ce va avea drept consecinţă comasarea instituţiilor care au atribuţii similare.
Conform surselor citate, numărul de membri în Consiliile de Administraţie şi, implicit îndemnizaţiile acestora, ar urma să scadă şi ele.
Coaliţia de guvernare a ajuns miercuri la un acord privind restructurarea a aproximativ 200.000 de posturi libere dar bugetate din aparatul de stat, au precizat atunci surse politice pentru News.ro. Măsura, care ar urma să fie aprobată în august, ar aduce 8 miliarde de lei, anual, la buget. O discuţie a fost şi în privinţa impozitării clădirilor mai scumpe de 500.000 de euro cu 1%, unde potrivit unor surse social-democrate s-ar fi ajuns la un acord. În privinţa altor măsuri de eliminare a facilităţilor fiscale, încă nu s-a ajuns la o concluzie care să fie acceptată de ambele formaţiuni, potrivit News.ro.

Articole similare

„Rătăcit” în misiunea de control: Șeful IPJ a încercat să dea ordine la un post de poliție din alt judeţ

Un incident care amintește de comediile de situație, dar care ridică semne de întrebare asupra profesionalismului la nivel...

Craiova se transformă în tărâmul basmelor: Tot ce trebuie să știi despre Târgul de Paște 2026

Craiova își reconfirmă statutul de destinație turistică de top la nivel european, pregătind o ediție de neuitat a...

PSD, ultimatul pentru Bolojan: Creșteți pensiile cu 1.000 lei pentru 3.000.000 pensionari. Cade Guvernul?

PSD a lansat un ultimatum dur la adresa premierului Ilie Bolojan: majorarea pensiilor cu 1.000 de lei pentru...

Bolojan: Amendamentele PSD privind ajutoare mai mari la pensie au o retorică de tip AUR

Ilie Bolojan a vorbit despre bugetul pe anul 2026 și despre intenția PSD de a pune noi amendamente...