Poveste de iubire terminată tragic. Soţul şi-a pus capăt zilelor după ce şi-a înjunghiat soţia de zece ori (VIDEO)

Data:

Share post:

Întâmplare cumplită într-o zona rezidențială. Un bărbat de 63 de ani și-a înjunghiat fosta parteneră, apoi s-a sinucis. Femeia de 48 de ani a apucat să ceară ajutorul vecinilor și a fost dusă în stare critică la spital.

Cei doi trăiau o poveste de iubire de 18 ani, timp în care au locuit în aceeaşi casă de lângă Iași, din comuna Miroslava. Bărbatul era pensionar și avea un copil dintr-o altă relație. Fosta sa parteneră sa era medic veterinar la DSVSA Iași, unde lucra de nouă ani.

De câteva luni, însă, relația lor devenise complicată. Bărbatul părăsise căminul conjungal după ce femeia l-ar fi izgonit. Miercuri dimineață omul a revenit la casa fostei sale iubite furios, cu gândul să se răzbune pentru că femeia a încheiat relația, spun surse din anchetă. A rănit-o grav pe cea cu care a avut o poveste de iubire atâţia ani și apoi și-a luat viața. Cu ultimele puteri, victima a mers în jur de 50 de metri, a reușit să ajungă în stradă și să ceară ajutor.

„A ieșit doamna si striga după ajutor. S-a deplasat pe drum, a apărut poliţia, a aşezat-o cu faţa în sus. El după ce a înjunghiat-o, s-a spânzurat. Dumnezeu să îl ierte!”, a spus unul dintre vecinii celor doi.

Femeia a ajuns în stare gravă la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, cu multe răni. Medicii i-au făcut transfuzii de sânge, au stabilizat-o și au operat-o.

“Bărbatul implicat într-o situatie conflictuală era în stop cardio-respirator. Persoana de gen feminin a declarat că este victima agresiunii bărbatului şi prezenta plăgi multiple, toate înjunghiate”, a precizat profesor doctor Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD

Cazul este anchetat acum de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Articole similare

Muşcat de câine chiar în sediul Poliţiei: Poliţiştii l-au pus pe bărbat să spele singur sângele de pe jos

O anchetă a fost deschisă de poliţişti după ce un bărbat a fost muşcat de un câine în...

PAUL SIRUGIU FUEGO POVESTEȘTE CUM VA FI CONCERTUL SĂU ANIVERSAR DE LA SALA PALATULUI!

“Mulți m-au întrebat cum va fi concertul “50” de la Sala Palatului, de pe 4 noiembrie? Nu vreau...

Ilie Bolojan, mesaj ferm pentru partidul care vrea „premieri-marionetă”: „Măcar să aibă demnitatea să spună”

Premierul Ilie Bolojan a transmis, joi seară, un mesaj ferm pentru Partidul Social-Democrat, pe fondul depunerii moțiunii de...

Mărire de salariu „cu dedicație” pentru pensionarul special Cristinel Rădoi: Venituri record pentru șef, restructurări pentru restul angajaților

După reorganizarea Poliţiei Locale şi concedierea mai multor persoane, actualul primar a iniţiat un proiect de hotărâre care...