Ministerul Transporturilor a reclamat compania Wizz Air la UE pentru zborurile anulate

Data:

Share post:

Bogdan Mîndrescu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, anunţă că, după ce Wizz Air a anulat nouă curse într-o zi din motive tehnice, a sesizat Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației cu privire la această problemă.

El a solicitat conducerii companiei să prezinte un plan de măsuri concrete pentru a reduce numărul de curse anulate din motive tehnice și a asigura coerența curselor aeriene, inclusiv gestionarea corectă a personalului navigant.

De asemenea, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a informat reprezentanții Wizz Air despre situațiile create în țară de către companie și a anunțat Autoritatea europeană pentru drepturile pasagerilor în acest sens. Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a oferit românilor care întâmpină probleme cu zborurile Wizz Air posibilitatea de a depune sesizări pe site-ul Centrului European al Consumatorilor din România. Este important de menționat că autoritățile din România nu pot sancționa compania, deoarece aceasta nu are reprezentanță în țară.

„I-am înștiințat oficial pe reprezentanții Wizz Air că am informat Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației (acest organism fiind și cel care a licențiat compania aeriană) pentru a pune cu celeritate în aplicare legislația în materie, având în vedere că Wizz Air a anulat 9 curse într-o zi din motive tehnice.

Am cerut de urgență conducerii Wizz Air un plan de măsuri concrete prin care să reducă numărul de curse anulate din motive tehnice și să asigure coerența curselor aeriene, rezolvând și problema personalului navigant care lucrează peste limita de timp permisă.
Prezent la discuții, Președintele ANPC, Horia Constantinescu, a informat reprezentanții Wizz Air că a anunțat Autoritatea europeană pentru drepturile pasagerilor în legatură cu situațiile generate la noi în țară de către Wizz Air.

Am informat conducerea Wizz Air că îi vom monitoriza cu atenție și i-am avertizat, totodată, că nu vom tolera niciun derapaj de la reglementările internaționale și naționale în domeniul aviației”, a transmis Mîndrescu.

Articole similare

Accident rutier pe Drumul Expres Craiova-Piteşti. O persoană la spital (FOTO)

O persoană a ajuns la spital, vineri după-amiază, în urma unui accident rutier produs pe Drumul Expres Craiova-Piteşti,...

Scandal la Centrul Militar: Primarul De Mezzo, evacuat de un ofițer de la întâlnirea veteranilor

Prezent, joi, la o întrunire a filialei din Slatina a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria“, desfăşurat la...

Dezastrul de pe Grădiște în cifre oficiale: Pământul încă se mișcă spre case (VIDEO)

Monitorizarea de urgență și evaluarea pagubelor au devenit prioritățile autorităților pe strada Grădiște din Slatina, unde pământul continuă...

Panică în Argeș și Vâlcea din cauza unor bubuituri puternice: Explicațiile oficiale ale MApN

Locuitorii din județele Argeș și Vâlcea au trăit momente de teamă aseară, după ce o serie de bubuituri...