Hotărâre aprobată de CJ Olt, în aşteptarea ordonanţei care reduce posturile

Data:

Share post:

Consilierii judeţeni au aprobat, luni, o hotărâre prin care s-a modificat şi completat Organigrama şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al CJ Olt, precum şi ale Cabinetelor preşedintelui şi vicepreşedinţilor.

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat că hotărârea nu vizează persoane ci este doar pentru ca instituţia să se pregătească de Ordonanţa de Guvern care va reduce posturile din administraţia publică locală.

„Este o procedură în cadrul Consiliului Județean prin care transformăm niște posturi. Nu este nimic extraordinar, ne pregătim de ordonanța de reducere a posturilor și atunci trebuie să avem posturile transformate pentru funcțiile de conducere care se pierd, astfel încât să poate să treacă pe ele. În prezent, hotărârea nu vizează persoane, pentru că nu știm cum arată ordonanța Guvernului de restructurare a funcțiilor de conducere. În funcție de cum va arăta ea, atunci știm exact și vom gândi o formulă astfel încât să vizeze și persoane”, a declarat Marius Oprescu.

Şeful forului judeţean a admis că sunt mai multe prevederi în draftul de Ordonanţă apărut în spaţiul public care trebuie modificate. El susţin, însă, că dacă aceste măsuri nu vor fi puse în aplicare, României îi va fi foarte greu să se încadreze în deficitul asumat.

„Sunt lucruri în ordonanța Guvernului care bineînțeles că trebuie făcute, așa cum știm și cum a spus-o și premierul României: în momentul de față, dacă nu luăm anumite măsuri, nu vom reuși să ne încadrăm nici măcar în deficitul rectificat, cel cu care Comisia Europeană a fost de acord, și atunci trebuie luate anumite măsuri. Dar, ordonanța prevede și anumite lucruri care încă n-au fost bine puse la punct, astfel încât dacă lucrurile rămân ca în primele variante ale ordonanței, sunt anumite instituții care nu vor putea funcționa. Din dialogul pe care l-am purtat atât cu premierul României și cu ministrul finanțelor, cel care se ocupă de această ordonanță, am găsit deschidere pentru a rectifica anumite probleme pe care noi le-am ridicat prin structurile asociative, toate structurile atât UNCJR, cât și celelalte structuri asociative”, a declarat Marius Oprescu.

El a adăugat: „Deja am trimis o serie de materiale, urmând ca ele să fie modificate pentru că au fost de acord ca anumite lucruri nu sunt în regulă, așa cum cum au apărut în spațiu public în ordonanță și ele vor trebui să fie modificate”.

Articole similare

Dosar penal pentru un tânăr de 16 ani din Olt, după ce a folosit o pisică vie pentru dresajul câinilor

Un adolescent în vârstă de 16 ani, din comuna Vădăstriţa, judeţul Olt, este cercetat de poliţişti după ce...

Doliu în județul Olt: A murit Marian Ivan, cel mai longeviv primar al comunei Brebeni

Comunitatea din Brebeni și întreaga administrație locală din județul Olt sunt în doliu. Marian Ivan, cel care a...

Atac sângeros în Caracal: Trei bărbați au intrat peste un tânăr în casă 

Municipiul Caracal a fost scena unui episod de violență extremă în dimineața zilei de 5 martie 2026. Trei...

Val de reangajări forțate la Primăria Slatina: după directorul CSM, și fosta consilieră a primarului câștigă procesul

Încă o angajată a Primăriei Slatina, care a fost dată afară abuziv de actualul primar Mario De Mezzo,...