Ştirbu a dat chix în războiul intern cu Voiculescu. PNL Olt are aceeaşi conducere şi după BPN-ul de azi

Data:

Share post:

Gigel Ştirbu a dat chix în tentativa de a-l îndepărta din funcţia de preşedinte al PNL Olt pe Liviu Voiculescu. Deputatul dădea ca sigură schimbarea senatorului de la conducerea filialei chiar la Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului care s-a desfăşurat astăzi, însă, surpriză: lucrurile au rămas la fel.

Deputatul Gigel Ştirbu a rămas doar cu schimbările pe care le-a făcut la Prefectură şi la Inspectoratul Şcolar, iar mult-trâmbiţata şi anunţata schimbare a lui Liviu Voiculescu a rămas doar la stadiul de cuvinte.

Gigel Ştirbu ameninţa, imediat după ce şi-a impus omul a conducerea Prefecturii Olt, pe Mario De Mezzo, că urmează să-l lase fără scaunul de şef chiar pe Liviu Voiculescu. Plusa, arătând că vorbeşte serios, atunci când de la 1 septembrie le-a schimbat pe cele două adjuncte ale ISJ Olt, Dana Nicolescu şi Mihaela Torbă, cu două persoane venite din afara PNL Olt, Mariana Gheorghe (PMP) şi Marius Bălaşa (Pro România).

N-a fost să fie pentru De Mezzo

Surse politice spun că Gigel Ştirbu ar fi urmat să-l impună la conducerea filialei chiar pe Mario De Mezzo, noul prefect, care s-a remarcat doar prin declanşarea unor scandaluri care au promovat negativ judeţul. Totodată, de la preluarea mandatului, De Mezzo a continuat să fie „analist” în diferite emisiune de la televiziunile de ştiri, arătând cât de rupt este de realitatea in judeţul Olt.

Lovitura decisivă ar fi urmat să fie dată astăzi, la BPN-ul partidului. Însă preluarea de către Gigel Ştirbu a PNL Olt s-a fâsâit, iar Liviu Voiculescu a rămas la conducerea organizaţiei.

Eşecul lui Ştirbu îi dă un răgaz lui Voiculescu, dar dă şi un semnal în filala măcinată de scandalul intern şi în cădere liberă în intenţia de vot.

PNL, vot pentru asumarea răspunderii lui Ciolacu

După şedinţa BPN, preşedintele PNL Nicolae Ciucă a prezentat elementele fundamentale pe care PNL le-a susţinut şi continuă să le susţină pentru angajarea acestei răspunderi a Guvernului, şi anume menţinerea cotei unice de impozitare şi a cotei de impozitare la dividente la 8%, iar la nivelul întregii structuri guvernamentale să fie identificate acele măsuri prin care marile companii să plătească impozit pe profitul realizat în ţara noastră.

Preşedintele PNL a precizat că în şedinţa conducerii partidului a fost un vot pentru angajarea răspunderii Guvernului, cu repectarea principiilor pe care PNL le-a enunţat.

Articole similare

Ilie Bolojan a explicat scenariile post-moțiune: Două variante pentru Executiv

Premierul Ilie Bolojan a făcut, vineri, la Suceava, o serie de clarificări mai ample cu privire la posibilele...

Muşcat de câine chiar în sediul Poliţiei: Poliţiştii l-au pus pe bărbat să spele singur sângele de pe jos

O anchetă a fost deschisă de poliţişti după ce un bărbat a fost muşcat de un câine în...

PAUL SIRUGIU FUEGO POVESTEȘTE CUM VA FI CONCERTUL SĂU ANIVERSAR DE LA SALA PALATULUI!

“Mulți m-au întrebat cum va fi concertul “50” de la Sala Palatului, de pe 4 noiembrie? Nu vreau...

Ilie Bolojan, mesaj ferm pentru partidul care vrea „premieri-marionetă”: „Măcar să aibă demnitatea să spună”

Premierul Ilie Bolojan a transmis, joi seară, un mesaj ferm pentru Partidul Social-Democrat, pe fondul depunerii moțiunii de...