Poliţişti mituiţi de un vitezoman băut (VIDEO)

Data:

Share post:

 

Un tânăr a oferit mită poliţiştilor de la Rutieră chiar în momentul în care era dus la spital pentru alcoolemie. 

Acesta care a fost prins conducând sub influenţa alcoolului, cu viteză, iar acum va fi anchetat penal pentru un şir de infracţiuni după ce a încercat să le ofere şpagă poliţiştilor care l-au prins.

Întâmplarea a avut loc duminică. Polițiști din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani au anunţat ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani despre faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza localității Joldești, comuna Vorona, județul Botoșani, au depistat și oprit un conducător auto pentru faptul că depășise viteza de deplasare pentru acel sector de drum, respectiv a fost surprins circulând cu viteza de 110 km/h. În urma testării cu aparatul etilotest, acestuia i s-a stabilit o alcoolemie de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„În aceste împrejurări, conducătorul auto, în vârstă de 24 de ani, le-a promis celor doi polițiști suma de 100 de euro cu titlu de mită, apoi a dublat suma în scopul de a-i determina pe cei doi polițiști să nu întocmească dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. În timp ce era condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, conducătorul auto le-a oferit acestora suma de 500 de euro pentru a nu dispune măsurile legale pentru abaterile constatate”, a transmis IPJ Botoşani.

Agenții de poliție au înregistrat momentul oferirii sumei de bani cu aparatura tip bodycam și au refuzat categoric propunerea conducătorului auto. Ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Botoșani au procedat la constatarea infracțiunii flagrante cercetările fiind continuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

 

Articole similare

Ilie Bolojan a explicat scenariile post-moțiune: Două variante pentru Executiv

Premierul Ilie Bolojan a făcut, vineri, la Suceava, o serie de clarificări mai ample cu privire la posibilele...

Muşcat de câine chiar în sediul Poliţiei: Poliţiştii l-au pus pe bărbat să spele singur sângele de pe jos

O anchetă a fost deschisă de poliţişti după ce un bărbat a fost muşcat de un câine în...

PAUL SIRUGIU FUEGO POVESTEȘTE CUM VA FI CONCERTUL SĂU ANIVERSAR DE LA SALA PALATULUI!

“Mulți m-au întrebat cum va fi concertul “50” de la Sala Palatului, de pe 4 noiembrie? Nu vreau...

Ilie Bolojan, mesaj ferm pentru partidul care vrea „premieri-marionetă”: „Măcar să aibă demnitatea să spună”

Premierul Ilie Bolojan a transmis, joi seară, un mesaj ferm pentru Partidul Social-Democrat, pe fondul depunerii moțiunii de...