Funcționară din Olt, condamnată pentru fraude cu subvenții APIA. Femeia „fabrica” adeverinţe false

Data:

Share post:

O funcţionară a unei primării din judeţul Olt a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii DNA şi a fost condamnată la închisoare cu suspendare, după ce a luat subvenţii de la APIA folosind documente false emise de instituţia unde lucra şi semnate chiar de ea.

Femeia era funcţionar al Primăriei Coteana şi avea accesul la mijloacele prin care să falsifice documente.

Practic, femeia emitea adeverinţe către APIA că deţine suprefeţe mai mari de teren decât în realitate şi încasa subvenţia.

Şi a reuşit să păcălească pe toată lumea astfel, din 2016 şi până în 2020, când falsurile au fost depistate.

„Potrivit actelor de sesizare si probelor administrate în cauză,  în perioada #########, inculpata ###### ####### – funcționar public în cadrul  Primăriei comunei Coteana, ####### ###, având atribuții în domeniul completării Registrului Agricol si al eliberării adeverințelor necesare a fi depuse la A.P.I.A., a  solicitat și a obținut în mod ilicit sprijin financiar nerambursabil prin intermediul A.P.I.A., întocmind și folosind înscrisuri false. (…)

Fiind solicitate Primăriei comunei Coteana cererile depuse de inculpată în perioada ######### și duplicatele adeverințelor eliberate, prin adresa cu nr. 4557/04.11.2022 Primăria comunei Coteana a comunicat faptul că în arhiva instituției nu au fost găsite cererile prin care inculpata ###### ####### a solicitat eliberarea adeverințelor depuse la A.P.I.A. Cu privire la duplicatul adeverințelor, s-a comunicat faptul că a fost găsit numai exemplarul 2 al adeverinței eliberată în anul 2019”, se reţine în încheierea Tribunalului Olt.

Prejudiciu de aproape 75.000 lei

Femeia a reuşit să creeze un prejudiciu de aproape 75.000 lei. Ea şi-a recunoscut faptele şi a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii anticorupţie.

„Fiind audiată în calitate de suspect la data de 26.04.2023 și în calitate de  inculpat în zilele de 26.06.2023 și de 29.06.2023, inculpata ###### #######  a recunoscut că în perioada ######### a depus  la A.P.I.A. cereri unice de plată, prin care a declarat si a solicitat la plată suprafețe mai mari decât cele deținute în mod real, iar ca documente justificative a depus  cele opt adeverințe, pe care ea le-a eliberat fără să mai verifice în Registrul Agricol și în care a  înscris suprafețe mai mari decât cele deținute și utilizate, în mod real.

Cu privire la prejudiciul suferit și constituirea de parte civilă, A.P.I.A. a comunicat Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial #######, prin adresa cu numărul 687/09.01.2023, modificată prin adresa cu nr. 4480/09.02.2023, că se constituie parte civilă cu suma de 74.301,25 lei, la care se adaugă dobânzile și penalitățile calculate de la data plății până la data achitării efective a debitului”, se mai arată în hotărârea magistraţilor.

Tribunalul Olt a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei funcţionarei şi a condamnat-o pe aceasta la un an și patru luni închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată.

Articole similare

Rețea de trafic de cocaină destructurată în Slatina: Două persoane arestate și dealeri căutați de DIICOT

Municipiul Slatina a fost scena unei ample operațiuni de combatere a criminalității organizate, menită să elimine de pe...

Barbu îl acuză pe Bolojan că vrea să taxeze apa pentru irigații și să oprească investițiile

Tensiunile din cadrul fostei coaliții de guvernare explodează după demisia miniștrilor PSD, iar sectorul agricol devine noul câmp...

Tudor Gheorghe, transportat de urgență la spital: Incident nefericit într-un hotel din Iași

Artistul Tudor Gheorghe ar fi fost implicat într-un incident petrecut aseară, 23 aprilie, într-un hotel din municipiul Iași,...

Calvar în trafic pe strada Vederii din Slatina

Șoferii care circulă prin Slatina trebuie să se înarmeze cu o doză suplimentară de răbdare în cursul zilei...