Culmea hoţiei. Un poliţist a fost reţinut după ce a fost prins în flagrant când FURA bani şi bunuri dintr-o locuinţă

Data:

Share post:

Un agent de Poliţie din cadrul IPJ Bihor a fost reţinut de procurori, alături de un alt bărbat, pentru trafic de influenţă, şantaj, instigare la trafic de influenţă şi la furt calificat. El l-ar fi determinat pe un martor să îi dea cheia de la garajul unui prieten, de unde poliţistul a furat bani dintr-un seif, celălalt inculpat sustrăgând bani şi bunuri din locuinţă. Ei au fost prinşi în flagrant.

Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au dispus, miercuri, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un bărbat de 38 de ani, agent şef de poliţie în cadrul I.P.J. Bihor, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă, trei infracţiuni de şantaj, două infracţiuni de instigare la trafic de influenţă şi instigare la furt calificat.

De asemenea, a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de o altă persoană, fără calitate specială, în vârstă de 40 de ani, domiciliată în Oradea, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, şantaj şi furt calificat.

”S-a reţinut faptul că, la data de 24.10.2023, agentul de poliţie a cerut şi a primit, de la un martor, cheia de la garajul unui imobil din municipiul Oradea, în care locuieşte prietenul martorului, pentru a intra şi pentru a sustrage bani dintr-un seif, apoi l-a determinat pe celălalt inculpat să pătrundă în locuinţă şi să sustragă sumele de bani/bunuri existente. Cei doi inculpaţi au fost prinşi în flagrant, pe timp de noapte, după sustragerea, din locuinţa respectivă, a sumei de 6.000 de lei şi a unor bijuterii”, arată DGA.

Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi formulată propunere de arestare preventivă.

Articole similare

Schimbările de la Prefectura Olt, oficializate de Guvern

Ședința Guvernului României din 29 aprilie 2026 a adus modificări de substanță în structura administrativă a județului Olt....

Pericol în parcurile din Slatina: Un copil a ajuns la spital după ce s-a rănit grav într-un leagăn

Un incident șocant a avut loc miercuri după-amiază în parcul „Dumitru Dobrescu” din Slatina, unde un băiat a...

Prefect de la PNL şi subprefect USR, numiţi de Bolojan

Schimbări la Prefectura Olt. Guvernul Bolojan numeşte un nou prefect şi un nou subprefect. Potrivit unor surse, Ștefan Nicolae...

Ludovic Orban: PSD va pica între scaune în cazul alegerilor anticipate

Fostul lider PNL Ludovic Orban, consideră că, prin atitudinea sa, președintele României a încurajat PSD să-l atace pe...