Două localități din județul Dolj au fost atestate ca fiind zone cu resurse turistice

Data:

Share post:

Mai multe localități din 11 județe, între care și Doljul, au fost atestate de către Guvern, marți, ca zone cu resurse turistice.

Decizia a fost luată la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Localitățile din județul Dolj sunt Goiești și Bratovoiești.

CITEȘTE ȘI: Cinci milioane de cărţi de identitate electronice vor fi plătite prin PNRR

În cazul celorlalte județe este vorba despre:

Este vorba de localitățile Ticușu (jud. Brașov), Vama Buzăului și Scorțoasa (jud. Buzău), Dobrești (jud. Bihor), Fârliug (jud. Caraș-Severin), Recea Cristur, Dăbâca, Geaca, Vad, Țaga, Bonțida, Panticeu și Bobâlna (jud. Cluj), Lupeni și Pui (jud. Hunedoara), Bălțați (jud. Iași), Gurghiu (jud. Mureș), Benesat (jud. Sălaj) și Nițchidorf (jud. Timiș).

Potrivit Ministerului Dezvoltării, după această atestare, localitățile vor beneficia de șanse mai mari de dezvoltare prin atragerea fondurilor europene, ȋn condiţiile ȋn care proiectele de infrastructură turistică, tehnică şi de protecţia mediului vor fi promovate cu prioritate, prin programele naţionale, regionale şi judeţene de dezvoltare.

Articole similare

Prefectul Cosmin Floreanu, despre semnificația zilei de 1 Decembrie: „Un etalon al solidarității și sacrificiului”. Apelul lansat către români

Prefectul Cosmin Floreanu a transmis un gând solemn cu ocazia zilei de 1 Decembrie în care subliniază importanța...

Ministrul Agriculturii, mesaj de la Slatina de 1 Decembrie: „Să avem mâncare românească”. Apelul la unitate lansat de deputatul Marius Iancu

Ziua Națională a României a fost marcată la Slatina printr-o ceremonie solemnă desfășurată într-un cadru plin de istorie...

Cât au ajuns prețurile imobiliarelor din Slatina: „1.100 euro/mp, mai scump ca la Brașov”

Piața imobiliară din România traversează o perioadă plină de paradoxuri, iar municipiul Slatina a devenit un studiu de...

Elena Lasconi aruncă scena politică în aer! Primărița USR îl demontează pe Bolojan: „Este cel mai rău guvern din istoria României din ultimii 35...

Primărița USR din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, fostă candidat la președinție, lansează o serie dură de atacuri la...