Grupul care deține Prima TV cere CNA să închidă Realitatea Plus

Data:

Share post:

Compania Clever Media Network, care operează postul Prima TV, a cerut Consiliului Naţional al Audiovizualului să retragă licența și să suspende emisia Realitatea Plus, după ce realizatoarea Anca Alexandrescu ar fi făcut niște acuzații „extrem de grave”, fără a prezenta „măcar o singură dovadă” în ediția emisiunii „Culisele statului paralel” din 22 noiembrie, potrivit Pagina de Media, citată de hotnews.ro.

„Realizatoarea şi invitaţii din platou au adus grave acuzaţii, cu prejudicii de imagine, firmei şi acţionarilor CMN. Timp de aproape 90 de minute s-au derulat pe ecran acuzaţii extrem de grave, unele penale, fără să fie prezentată măcar o singură dovadă, toate fiind minciuni şi calomnii”, se arată în comunicatul companiei.

Compania controlată de Adrian Tomșa cere în mod public CNA „să-şi exercite atribuţiile de garant al interesului public şi unică autoritate de reglementare în domeniul comunicării audiovizuale si să retragă licenţa audiovizuală/să suspende emisia postului Realitatea Plus.”

Clever Media Network denunță o „campanie de denigrare şi calomnie” care este „iniţiată şi susţinută inclusiv financiar de către anumite entităţi care ar face orice să oprească achiziţia Telekom Mobile de către o companie românească”.

Conform Pagina de Media, reacția companiei CMN vine după ce la începutul emisiunii, Anca Alexandrescu a anunţat că va difuza o anchetă făcută de jurnalistul Liviu Alexa.

Alexandrescu a vorbit înainte de difuzarea anchetei despre „nişte băieţi deştepţi, care în ultimii ani au dezvoltat ei aşa o reţea de cablu, întâi, după aia au cumpărat televiziune după televiziune”.

„Din ancheta asta o să vedeţi că, băieţii ăştia, zilele astea pun mâna pe Telekom, ştiţi, este compania aceea de telefonie, care a fost cumpărată de fostul Romtelecom”, a mai spus Anca Alexandrescu.

„Din ancheta asta reiese că au nişte bani foarte mulţi, care au legătură cu Viktor Orban de prin Ungaria, poate au legătură şi cu ruşii, nu ştiu. Datorii multe, rostogoliri la bancă, nişte sume uriaşe.”

„Băieţii ăştia par a fi nişte milionari fără chip, dar în seara aceasta o sa vi-i arătăm datorită jurnalistului Liviu Alexa, care a făcut o anchetă extraordinară. (…) nişte băieţi deştepţi, care dau în aceste zile o mare lovitură.”

Articole similare

Coliziune între două autoturisme pe DEx 12, urmată de impact cu camion și autoturism staționat (FOTO)

Două persoane, dintre care un cetăţean străin, au ajuns la spital luni, în urma unui accident rutier produs...

Trafic de cannabis, în judeţul Olt: Bărbat condamnat după anchetă sub acoperire

Un bărbat din judeţul Olt a fost condamnat la 3 ani cu suspendare pentru trafic continuat de cannabis,...

Ucisă de propriul fiu – o femeie din Izbiceni a murit asfixiată după ce bărbatul i-a împins capul în pământ în urma unui conflict...

Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Izbiceni, județul Olt, a fost condamnat la 10...

Peste 600 de bombe și proiectile din Primul Război Mondial, descoperite în Argeş (FOTO)

Peste 600 de elemente de muniție din Primul Război Mondial au fost descoperite într-o zonă împădurită din comuna...