Copiii de la GPP Nr. 2 Slatina au donat către zeci de familii in judeţul Olt

Data:

Share post:

Grădinița cu program prelungit nr. 2 Slatina derulează în acest an școlar în parteneriat cu Școala sanitară Slatina proiectul de voluntariat „Darul Bucuriei”. Zeci de familii din mai multe comune din judeţul olt au primit cadouri donate de copii şi părinţi.

Acţiunea s-a desfăşuart în perioada 27 noiembrie- 5 decembrie 2023, potrivit directorului GPP nr. 2, Mihaela Dicu. Activitatea a avut ca scop principal  colectarea de obiecte din donații oferite de părinții copiilor și elevilor înscriși în unitățile de învățământ mai sus menționate pentru sprijinirea a 20 familii din Ghimpețeni, Alimănești și Vîlcele.

„Prin actiunea caritabilă „De la copil la copil, daruri pregatim” am reușit să strângem în colaborare peste 60 de pachete conținând haine, jucării, dulciuri pentru copii dar și pentru adulți cu situație precară, aflați în dificultate .Mulțumim micuților și părinților lor, care au fost sensibilizați de situația colegilor lor din medii dezavantajate, părinților acestora care au sprijinit cu toata inima această activitate, cadrelor didactice din unitățile de învățământ implicate în proiect, cât și  tuturor celor care au dedicat parte din timpul lor liber promovării acestei acțiuni caritabile. Beneficiarii direcți ai acestui eveniment au fost copiii din localitățile Ghimpețeni, Alimănești, Vîlcele și adulții care îi îngrijesc ”, a declarat Mihaela Dicu.

Articole similare

Viteză „de avion“ pe Drumul Expres: 217 km/h și permis suspendat

Un tânăr din comuna Godeni, judeţul Argeş, a rămas fără permisul de conducere şi a primit o amendă...

Agresiune sângeroasă la Caracal: Un tânăr de 25 de ani a ajuns în arest după un conflict spontan

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Fărcaşele, a fost reţinut de poliţişti după l-a bătut...

Restricții pe DJ 653: Drumul se închide la Radomirești pentru modernizarea căii ferate

Conducătorii auto care tranzitează sudul județului Olt trebuie să își planifice cu atenție deplasările în perioada următoare. Traficul...

Nicușor Dan, declarații incendiare despre Laura Codruța Kövesi: „Aș înclina să cred că s-au făcut abuzuri”

O nouă dezbatere privind integritatea sistemului judiciar din perioada în care Laura Codruța Kövesi a condus DNA și...