Şeful CNAS demisionează. Andrei Baciu fusese numit în urmă cu patru luni

Data:

Share post:

​Andrei Baciu îşi anunţă luni, într-o postare pe Facebook, demisia de la conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, invocând „informaţiile apărute în spaţiul public” şi lăsând astfel să se înţeleagă că este vorba despre ancheta DNA privind achiziţiile de vaccinuri din pandemie, când el a fost vicepreşedinte şi apoi preşedinte interimar al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

DNA i-a pus sub urmărire penală, în dosarul vaccinurilor pe fostul premier Florin Cîțu și pe foștii miniștri ai Sănătății, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă.

Potrivit referatului procurorilor, Vlad Voiculescu ar fi întocmit un memorandum în aprilie 2021, pentru achiziția de vaccinuri, peste necesar, memorandum care ar fi fost susținut spre aprobare în ședința Guvernului de către unul dintre secretarii de stat, ce avea la momentul respectiv atribuții delegate de ministru al Sănătății. Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că secretarul de stat vizat este Andrei Baciu, acum președinte al Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate.

„Astăzi mă adresez vouă cu sufletul deschis şi cu credinţa nestrămutată în valorile onoarei şi integrităţii. Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public, am luat decizia de a-mi înainta demisia de onoare din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Aleg să îmi înaintez demisia de onoare datorită angajamentului meu faţă de principiile etice şi morale în care cred şi pe care le-am susţinut întotdeauna, şi nu dintr-o obligaţie legală”, afirmă Baciu.

El precizează că de-a lungul a nouă ani de când s-a întors în România şi în special în ultimii patru ani, în rolurile pe care le-a avut în timpul crizelor globale pe care România le-a traversat, a acţionat cu un respect neclintit pentru legislaţie, instituţii şi cetăţeni.

„Medic fiind, am pus mereu pe primul loc binele pacienţilor. Am încredere deplină în actul de justiţie, convins fiind că adevărul şi dreptatea vor prevala. Vă mulţumesc şi vă sunt recunoscător tuturor pentru încrederea şi susţinerea pe care mi le arătaţi”, conchide el.

Andrei Baciu a fost numit la conducerea CNAS în august 2023.

Fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu (PNL) a fost vicepreşedinte al Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) şi ulterior a preluat interimar preşedinţia acestui organism după eliberarea din funcţie a coordonatorului Valeriu Gheorghiţă.

Articole similare

Primar trimis în judecată după ce şi-a angajat o apropiată la Taxe şi Impozite

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au finalizat cercetările în dosarul penal care îl vizează pe...

Transalpina rămâne închisă circulației rutiere după ce s-au înregistrat căderi de pietre de pe versant (VIDEO)

Circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atâta timp cât există în continuare pericol...

Groapă de gunoi cuprinsă de un incendiu devastator. Pompierii luptă cu flăcările de mai bine de 24 de ore

De aproape 24 de ore, pompierii din Galați nu reușesc să stingă incendiul care a cuprins groapa de...

Slătineanca Mădălina Ghenea este singură din nou. S-a despărţit de tenismenul Grigor Dimitrov

Mădălina Ghenea s-a despărţit de celebrul său iubit în urmă cu câteva luni, însă slătineanca stabilită în Italia...