Descinderi DNA la trei instituţii publice. Ancheta vizează achiziţia de servicii IT de către unele spitale

Data:

Share post:

Procurorii DNA fac, marţi, percheziţii la trei instituţii publice din Bucureşti, într-un dosar care vizează fapte de corupţie comise de funcţionari publici în legătură cu achiziţia de către unele spitale a unor servicii IT.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei fac cercetări într-o cauză penală care vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise de funcţionari publici, în cursul anului 2023, în contextul derulării unei proceduri de achiziţie publică, care prevedea implementarea în cadrul unor spitale din Bucureşti a unor servicii IT, anunţă DNA.

Marţi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se fac percheziţii domiciliare la sediile a 3 instituţii publice din Bucureşti.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea IGPR – Direcţia de Operaţiuni Speciale şi din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Articole similare

Militar anchetat după ce ar fi bătut cu sălbăticie două femei

Două femei au ajuns la spital în a doua zi de Paşte după ce ar fi fost bătute...

Rareş Bogdan, DERAPAJ la Iaşi: ”Nu avem vară, nu avem vacanţă, ne pupăm copiii, soţiile, şi la luptă”

Liberalii au făcut astăzi, în debutul campaniei electorale, o serie de declaraţii la Iaşi. Printre cei care au...

Escrocherie cu licitaţii cu prejudiciu uriaş. Un bărbat şi o femeie păcăleau oamenii că pot câştiga ceasuri de colecţie sau maşini de lux

Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce au păcălit mai multe...

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a făcut publice costurile deplasării sale în Brazilia

Cât a costat deplasarea Alinei Gorghiu în Brazilia. Ministrul Justiției a făcut publice costurile vizitelor pe care le-a...