A ajuns parapetele de protecţie, pe tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova-Piteşti. Stadiul fizic de realizare depăşeşte 75% (VIDEO)

Data:

Share post:

A început livrarea parapetelui de protecție pe tronsonul 1 al DEx12, Craiova-Pitești, anunţă Direcţia Regională de Drumuri (DRDP).

Sursa citată precizează că mobilizarea antreprenorului este bună, acesta fiind mobilizat pe toate tipurile de lucrări rămase de executat.

„De la ultima prezentare a santierului, au fost livrate primele transporturi cu parapete, zilele astea va începe montarea și s-a început montarea stâlpilor de iluminat”, arată DRP.

Procentul fizic este de 44,25%, din contractul pentru finalizarea lucrărilor.

Per total proiect, stadiul fizic depășește 75%.

Valoarea contractului este de 439,29 milioane lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova-Pitești are ca punct de început desprinderea din varianta de ocolire Nord a municipiului Craiova, iar ca punct final, limita județului Dolj cu Olt. Traseul traversează teritoriile administrative ale localităților Craiova, Ghercești, Pielești și Robănești.

Tronsonul 3 a fost dat în circulaţie la sfârșitul anului 2023, iar Tronsonul 4 va fi gata la finalul acestui an. Tronsonul 2 a fost deschis integral circulației în 2022.

Articole similare

Dosar penal pentru un tânăr de 16 ani din Olt, după ce a folosit o pisică vie pentru dresajul câinilor

Un adolescent în vârstă de 16 ani, din comuna Vădăstriţa, judeţul Olt, este cercetat de poliţişti după ce...

Doliu în județul Olt: A murit Marian Ivan, cel mai longeviv primar al comunei Brebeni

Comunitatea din Brebeni și întreaga administrație locală din județul Olt sunt în doliu. Marian Ivan, cel care a...

Atac sângeros în Caracal: Trei bărbați au intrat peste un tânăr în casă 

Municipiul Caracal a fost scena unui episod de violență extremă în dimineața zilei de 5 martie 2026. Trei...

Val de reangajări forțate la Primăria Slatina: după directorul CSM, și fosta consilieră a primarului câștigă procesul

Încă o angajată a Primăriei Slatina, care a fost dată afară abuziv de actualul primar Mario De Mezzo,...