A fost turnat primul strat de asfalt pe Tronsonul 1 al Drumului Expres (VIDEO)

Data:

Share post:

S-a dat startul asfaltării pe Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova- Pitești, anunţă Compania de Drumuri.

Muncitorii asocierii de constructori români și turci vor avea de așternut asfalt pe şapte kilometri din acest tronson cuprins între Craiova și Robănești.

„Mobilizarea în șantier este bună, în perioada următoare se va începe montarea primelor grinzi. Dacă se păstrează acest ritm de lucru avem șanse reale să deschidem circulația rutieră la sfârșitul anului 2024 pe acest tronson”, a declarat directorul regional al DRDP Craiova, Cosmin Călin.

Valoarea contractului este de 439,29 milioane lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova-Pitești are ca punct de început desprinderea din varianta de ocolire Nord a municipiului Craiova, iar ca punct final, limita județului Dolj cu Olt. Traseul traversează teritoriile administrative ale localităților Craiova, Ghercești, Pielești și Robănești.

Tronsonul 3 a fost dat în ciruclaţie la sfârșitul anului 2023, iar Tronsonul 4 la finalul acestui an. Tronsonul 2 a fost deschis integral circulației în 2022.

Articole similare

Un antrenor de fotbal și-a scos socrii la restaurant ca să le poată fura 108.000 de lire din casă

O poveste demnă de scenariile de film s-a consumat recent în lumea sportului băcăuan, avându-l ca protagonist pe...

Un adolescent de 16 ani și-a ucis prietenul și a mers la ghicit în cărți

O petrecere între prieteni în comuna Bunești-Averești, județul Vaslui, s-a transformat într-o tragedie de neimaginat. Un adolescent în...

Pompier din Olt, mort la doar 45 de ani

Un subofiţer din cadrul ISU Olt a încetat din viaţă fulgerător, la vârsta de doar 45 de ani,...

Tragedie în Portul Midia: Remorcher scufundat cu cinci oameni la bord

O operațiune de rutină în zona terminalului off-shore din Portul Midia s-a transformat miercuri dimineață într-o cursă contracronometru...