Accident cu doi morţi, în Dolj. Drum naţional blocat (UPDATE)

Data:

Share post:

Drumul naţional DN 56 este blocat în judeţul Dolj, între localitățile Podari și Radovan,  ca urmare a unui accident grav de circulație în care au fost implicate două autovehicule. Două persoane au murit.

UPDATE 2: Poliţiştii au deschis un dosar, după ce cei doi şoferi au decedat, în urma accidentului: un tânăr în vârstă 20 de ani, din Desa, şi un bărbat în vrâstă de 36 de ani, din Perişor.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Rutier Dolj care au stabilit faptul că un tânăr, de 20 de ani, din comuna Desa, în timp ce conducea un autoturism pe DN 56, din direcția Craiova către Calafat, în afara localității Podari, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pătruns pe sensul opus de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 36 de ani, din comuna Perișor.

În urma evenimentului rutier, din nefericire, cei doi conducători auto au decedat.

De asemenea, o tânără de 30 de ani, din municipiul Craiova, pasageră în cel de-al doilea autoturism, a fost transportată la spital.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

UPDATE: A fost descarcerată cea de-a treia persoană. Este o femeie în vârstă de aproximativ 30 ani, transportată la spital.

ŞTIREA INIŢIALĂ: Potrivit ISU Dolj, în urma evenimentului au rezultat trei victime, dintre care două sunt decedate, iar una este încarcerată și în stare de inconștiență.

„La fața locului acționează forțe din cadrul Detașamentului 1 Craiova cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), o autospecială de descarcerare, un echipaj de terapie intensivă mobilă, un echipaj de prim-ajutor și un echipaj medical SAJ tip B2”, transmite ISU Dolj.

Poliţiştii recomandă prudenţă şoferilor care trec prin zonă

„Polițiștii rutieri se află la fața locului pentru efectuarea de cercetări și fluidizarea traficului rutier.

Vă recomandăm să manifestați atenție și prudență în trafic și să respectați indicațiile polițiștilor”, transmite IPJ Dolj.

 

Articole similare

Poliţistul reținut de DNA, fiul unui lider PNL Olt. Tatăl ofițerului Georgescu, fost candidat cu trecut penal, poze cu Ştirbu şi Ciucă

Tatăl polițistului SICE Olt săltat de DNA Craiova, Iulian Alexandru Georgescu, este fruntaş PNL şi chiar a candidat...

Subcomisar din IPJ Olt, reținut de DNA: Ar fi pretins mită pentru a interveni pe lângă un magistrat

Un ofiţer din cadrul IPJ Olt – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) a fost reţinut de...

Olt: 30 de milioane de euro pentru drumuri. 125 km de asfalt nou în 2026

Consiliul Județean Olt a aprobat bugetul pentru anul 2026, stabilind o strategie clară pentru modernizarea județului. Una dintre...

Peste 100 mc de material lemnos confiscați la Oboga și Vulpeni, în judeţul Olt

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat o amplă acțiune de control pentru combaterea delictelor...