Accident cu un TIR şi patru maşini implicate, în Gorj (FOTO)

Data:

Share post:

Un autotren şi patru autoturisme au fost implicate într-un accident rutier, luni, pe drumul naţional DN 66, în comuna Plopsoru, sat Olari, din judeţul Gorj.

La fața locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri din cadrul Secției de Pompieri Turceni și Punctul de Lucru Rovinari cu o autospecială de stins incendii cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD, precum și trei echipaje din cadrul SJA Gorj.

„La fața locului, echipajele specializate au evaluat medical toate cele 10 persoane implicate în eveniment, dintre acestea două persoane (o femeie în vârstă de 44 ani și un bărbat în vârstă de 70 de ani) fiind transportate la UPU Tg-Jiu pentru investigații medicale amănunțite”, transmite ISU Gorj.

Articole similare

Olt: Fostul primar al comunei Curtişoara a încetat din viaţă

Victor Constantin, primarul comunei Curtişoara timp de patru mandate, a încetat din viaţă, potrivit anunţului familiei. Victor Constantin a...

Endoproteze decontate prin CAS Olt: Sute de pacienți au primit șansa la o viață fără dureri

Veste excelentă pentru persoanele care suferă de afecțiuni articulare severe și care au nevoie de intervenții chirurgicale complexe....

Pacienți fără șanse de supraviețuire, salvați la Secţia Neurologie a Spitalului Slatina, prin tratamente inovatoare

Doi pacienți, aflați în stare critică și priviți cu resemnare chiar și de propriile familii, au reușit să...

Mihai Șora, „activ” pe Facebook, la trei ani de la moarte. Riscuri penale

Pagina oficială de Facebook a regretatului filozof Mihai Șora a devenit, în ultimii ani, un spațiu de manifestare...