Accident feroviar GRAV. O maşină de Corp Diplomatic a fost spulberată de tren 

Data:

Share post:

O maşină cu numere de Corp Diplomatic, în care se aflau mai multe persoane din India, a fost lovită, luni, de un tren în judeţul Braşov. Maşina a rămas blocată pe calea ferată, dar nu au existat victime.

„Cu puţin timp în urmă a avut loc un accident, în apropierea staţiei de cale ferată Timişul de Sus, din judeţul Brasov. Un autoturism, care se afla în traversarea platformei feroviare a rămas suspendat, iar un vehicul feroviar, care circula pe relatia Bucuresti-Brasov, l-a surprins şi accidentat. În urma impactului au rezultat doar avarii, nefiind înregistrate victime”, a transmis, luni, IPJ Braşov.

Sursa citată a precizat că la faţa locului se află direcţionată o echipă de cercetare, formată din poliţişti specializaţi, care fac cercetări pentru a stabili ce s-a întâmplat.

Potrivit www.codlea-info.ro, maşina lovită are numere de Corp Diplomatic, iar în interior erau mai multe persoane din India. Potrivit jurnaliştilor, se pare că GPS-ul maşinii nu a funcţionat corect şi conducătorul auto a vrut să treacă peste linia de cale ferată direct, nu pe la un punct de trecere de nivel.

Articole similare

Schimbările de la Prefectura Olt, oficializate de Guvern

Ședința Guvernului României din 29 aprilie 2026 a adus modificări de substanță în structura administrativă a județului Olt....

Pericol în parcurile din Slatina: Un copil a ajuns la spital după ce s-a rănit grav într-un leagăn

Un incident șocant a avut loc miercuri după-amiază în parcul „Dumitru Dobrescu” din Slatina, unde un băiat a...

Prefect de la PNL şi subprefect USR, numiţi de Bolojan

Schimbări la Prefectura Olt. Guvernul Bolojan numeşte un nou prefect şi un nou subprefect. Potrivit unor surse, Ștefan Nicolae...

Ludovic Orban: PSD va pica între scaune în cazul alegerilor anticipate

Fostul lider PNL Ludovic Orban, consideră că, prin atitudinea sa, președintele României a încurajat PSD să-l atace pe...