Accident grav pe DN6, în Stoenești: Trei copii și doi adulți răniţi

Data:

Share post:

Cinci persoane, printre care trei copii, au fost rănite într-un accident rutier, produs pe drumul naţional DN 6, în comuna Stoeneşti.

Din primele informaţii, în accident a fost implicat un singur autoturism care a distrus totemul unei staţii de carburant. Se pare că maşina se angajase într-o depăşire.

În autoturism se aflau cinci persoane, dintre care cinci copii cu vârste de unu, 13 şi 15 ani.

Şoferul a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind zero. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-au petrecut lucrurile.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un tânăr de 33 de ani, din comuna Stoicănești, județul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, a intrat intrat în coliziune cu un totem publicitar al unei stații peco.

În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și 4 pasageri, dintre care 3 minori, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la o unitate spitalicească.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.

În cauză polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier“, transmite IPJ Olt.

 

Articole similare

Tablourile găsite de DNA la Darius Vâlcov, scoase la licitaţie (FOTO)

Casa de licitații A10 by Artmark organizează, în cadrul procedurii de executare silită inițiate de ANAF pentru recuperarea...

Moartea unui animal de companie poate fi la fel de dureroasă ca pierderea unui membru al familiei, arată un nou studiu

Durerea provocată de moartea unui animal de companie poate fi la fel de intensă și de îndelungată ca...

Ludovic Orban: „Cred în unire. Consider că este firească și legitimă. Și ar fi fost foarte normal să se fi petrecut până acum”

Fostul prim-ministru al României, Ludovic Orban, a intervenit în dezbaterea reaprinsă despre Unirea Republicii Moldova cu România, după...

Inginerii financiare marca De Mezzo: Curtea de Conturi a găsit investiții ilegale, mascate în contracte de „tuns iarba” la Slatina

Un raport devastator al Curții de Conturi scoate la iveală nereguli grave în administrarea banului public la nivelul...