Accident în Brebeni (jud. Olt). Două persoane rănite

Data:

Share post:

Două persoane au fost rănite, luni dimineaţă, într-un accident rutier produs pe drumul judeţean DJ 546, în comuna Brebeni din judeţul Olt.

Potrivit primelor informaţii, în accident au fost implicate două autoturisme. La faţa locului au intervenit poliţiştii, dar şi echipaje de la Ambulanţă, SMURD, şi o autospecială de descarcerare.

-articolul continuă după recomandare-

Adaptarea la ora de iarnă poate cauza simptome neplăcute. Când schimbă România ora

În urma evenimentului rutier, două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

„La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din comuna Izvoarele, județul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un atutoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 31 de ani, din comuna Mărunței, care se deplasa din sens opus.

În urma evenimentului rutier, două persoane au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, transmite IPJ Olt.

Articole similare

Cum sărbătoresc oamenii din Europa de Est ziua Sfântului Nicolae și ce diferențe există față de România

Sfântul Nicolae este celebrat diferit în Europa Centrală și de Est: de la Krampus în Ungaria și Slovacia,...

Tradiții ciudate de Moș Nicolae: de la vrăjitoare la demoni

Moș Nicolae este sărbătorit pe 6 decembrie în numeroase țări, fiind recunoscut drept protector al copiilor și aducător...

De ce companiile investesc în identificarea prin radio-frecvență pentru a reduce risipa

În economia globală actuală, viteza și precizia sunt esențiale. De la pachetele personale la containerele transcontinentale, fiecare articol...

„Slatina de poveste” pe contracte de partid: Firma mamei unui liberal încasează banii, iar primarul De Mezzo „urlă” la comercianții care reclamă prețurile uriașe

Primăria Slatina plăteşte peste 53.000 euro, pentru organizarea Târgului de Crăciun, unei firme deţinute de mama unui coleg...