Accident pe Valea Oltului. Două persoane, la spital

Data:

Share post:

Două persoane au ajuns la spital, luni seara, în urma unui accident rutier petrecut pe drumul naţional DN 7, în localitatea Racoviţa din judeţul Vâlcea.

Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a petrecut după ce un bărbat în vârstă de 33 de ani din municipiul Codlea, județul Brașov, în timp ce conducea o autoutilitară pe drumul național DN 7, în localitatea Racovița, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, condus de un alt bărbat de 71 de ani din municipiul Sibiu.

În urma impactului, a rezultat rănirea a două persoane care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

„Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, transmite IPJ Vâlcea.

Articole similare

Resturi dintr-o mână umană, găsite într-o zonă nelocuită din Argeş, cu muşcături de animale

Resturi dintr-o mână umană au fost găsite într-o zonă nelocuită din Dragoslavele, judeţul Argeş, prezentând urme de muşcături...

Două fete de 15 ani s-au aruncat de la înălţime. Ambele au murit, una dintre ele şi-a anunţat mama că urmează să se sinucidă

Două fete de 15 ani au murit, sâmbătă, după ce s-au aruncat de la o înălţime de aproximativ...

Copiii de la GPP Nr. 2 Slatina au donat către zeci de familii in judeţul Olt

Grădinița cu program prelungit nr. 2 Slatina derulează în acest an școlar în parteneriat cu Școala sanitară Slatina...

Surse: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, ar urma să fie adus în țară, săptămâna viitoare. El este condamnat pentru corupție

Fostul primar al Slatinei Minel Prina condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare în acelaşi dosarul în...