Adrian Năstase a găsit soluția pentru greva profesorilor: ”Nu am putea să renunțăm la un submarin?

Data:

Share post:

Adrian Năstase a propus o soluţie pentru greva profesorilor. Acesta susține că autoritățile pot să găsească banii de care au nevoie, dacă într-adevăr își cresc acest lucru.

Fostul prim-ministru a declarat că banii acordați pentru unul dintre cele două submarine pe care România intenţionează să le cumpere ar putea fi folosiţi pentru a rezolva criza din Educaţie.

Potrivit fostului premier, dacă România va renunța la un submarin în favoarea educației, criza din învățământ se va soluționa.

Soluția găsită de Adrian Năstase

“Eu mă întreb de ce nu am putea să renunțăm la unul dintre submarinele pe care vrem să le luăm și să rezolvăm problemele din Educație? Nu sunt specialist militar, dar eu nu cred că doar cu două submarine vei putea să controlezi Marea Neagră.

Și atunci mă întreb de ce nu solicităm partenerului strategic, sau Franței, să pună sub steagul României un submarin în Marea Neagră?”, a spus Adrian Năstase, în emisiunea “Marius Tucă Show”.

Amintim că proiectul de Ordonanță de Urgență pentru creşterea salariilor profesorilor a fost publicat, astăzi, pe site-ul Ministerului Muncii. Solicitarea profesorilor, de majorare a salariului începând din 1 ianuarie 2024, nu apare însă în OUG, ci numai în Nota de fundamentare.

Articole similare

„M-am născut a doua oară”. Mărturia emoționantă a unui tânăr din Bârlad salvat de medicii din Slatina după ce a suferit arsuri grave

Spitalul Județean de Urgență Slatina confirmă încă o dată calitatea actului medical și profesionalismul echipei de la Secția...

Ultimatum de la Guvern pentru „Anghel Saligny”: Primăriile, obligate să achite 20%

Anul 2026 aduce o schimbare fundamentală și extrem de costisitoare în mecanismul de finanțare a proiectelor de infrastructură...

Alertă alimentară în Balș: Salată de icre cu Listeria, retrasă urgent din Kaufland. Nu o consumați!

Lanțul de magazine Kaufland a emis o alertă alimentară urgentă, rechemând de la comercializare un produs popular, din...

O comună din vecinătatea Slatinei se racordează la gaze. S-a semnat contractul de 11 milioane de lei

Comuna Milcov din județul Olt face un pas decisiv spre modernizarea infrastructurii de utilități. Primarul Marin Dorobanțu a...