Alexandra, mămica moartă în Maternitate, a fost condusă pe ultimul drum (VIDEO)

Data:

Share post:

Sute de oameni s-au adunat astăzi la căpătâiul Alexandrei, tânăra mămică de 25 de ani, care și a pierdut viața în Maternitate.

Trupul neînsuflețit al acesteia a fost depus la Biserica “Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul”, iar astăzi familia, prietenii, dar și sute de oameni înduioșați de povestea ei au condus-o pe ultimul drum.

Slujba este oficiată de un sobor de preoți.

La slujbă iau parte inclusiv mai mulți asistenți șefi de secție din Spitalul Județean, care au dorit să fie alături de familia tinerei care a murit în brațele lor.

Strada Cornișa, unde se află acest cimitir, a fost blocată de echipaje ale Poliției Locale și Biroului Rutier, iar accesul autoturismelor a fost interzis pentru a fi evitate eventuale blocaje. La fața locului sunt prezente și echipaje de jandarmerie și de la SMURD.

Tânără mămică moartă sun ochii cadrelor medicale

Alexandra şi-a pierdut viaţa vineri dimineaţă după ce a pierdut o sarcină. Tânăra a lăsat în urmă trei copii, o fetiță de șase ani și doi băieței de patru și un an.

În noaptea de joi spre vineri tânăra a început să sângereze. Alarmată, a sunat imediat la 112. Era ora22:51. La scurt timp, un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) a ajuns la domiciliul său, în municipiul Botoșani. La ora 23:05 era deja în grija celor de la Maternitate. Toată noaptea tânăra a vorbit constant cu soţul să prin mesaje spunândi-i în repetate rânduri că are dureri crunte. Cadrele medicale i-ar fi dat un calmat, care nu a avut însă efect, iar ulterior i-ar fi spus că va fi operată a doua zi, când va ajunge la spital medicul său curant.

Articole similare

Sunteți gata să renunțați la fumat în noul an? Un studiu descoperă cele mai bune metode

Un cercetător de la University of Massachusetts Amherst a condus un studiu pentru a găsi cele mai bune...

Se pregătește înlocuirea lui Călin Georgescu: Când un om dispare, altcineva îi ia locul

Călin Georgescu ar putea fi înlocuit cu un alt mare susținător al al ideilor suveraniste. Ultimile sale declarații...

PSD și PNL măsoară intențiile de vot: Ciolacu, Grindeanu și Ponta, pe lista potențialilor candidați

PSD și PNL au început măsurarea intențiilor de vot pentru mai mulți politicieni, inclusiv Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu...

Coliziune între un TIR și un autoturism pe DN 6. Două persoane la spital (FOTO)

Un accident rutier s-a produs sâmbătă pe drumul naţional DN 6, în afara localității Cârcea din Dolj, după...