Angajaţii Direcţiei Regionale de Finanţe Craiova ies în stradă. Ce revendicări au

Data:

Share post:

Sindicaliştii pichetează, luni, sediul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice  Craiova.

Potrivit unui comunicat, aceştia se vor strânge, trotuarul din fața instituției, în intervalul orar 13.00-14.00.

Revendicările sindicaliştilor privesc următoarele deficiențe:

Finanțarea defectuoasă a activității profesionale, sănătății și securității la locul de muncă;

Discrepanțele salariale existente în instituții (prag de până la 25% doar la salariul de bază, la care se adaugă și sporuri specifice, în condiții similare de muncă și pregătire/specializare);

Condițiile de lucru inadecvate, pe alocuri sub standardele de decență;

Impunerea de obiective instituționale unui personal subdimensionat (locații deservite de doar 4-5 persoane);

Îngrijorări cu privire la neimplicarea angajatorilor/ordonatorului principal de credite în susținerea finanțiștilor pentru o poziționare corectă în noua lege a salarizării, lipsa dialogului social cu privire la acest subiect;

Lipsa deciziei politice de a se demara elaborarea unui Statut al finanțistului, similar cu al altor categorii de funcționari care desfășoară activități specifice, precum activitatea desfășurată  de angajații sistemului instituțional al Ministerului Finanțelor;

Pregătirea profesională continuă este deficitară;

Necorelarea fișelor de post cu realitățile activității desfășurate;

Sisteme informatice și structuri IT, greoaie, uzate moral;

Necorelări salariale în concordanță cu actualele restricții/incompatibilități și răspunderi suplimentare pentru diferite categorii de finanțiști (cu referire la proiectul de act normativ ce privește responsabilizarea suplimentară a inspectorilor fiscali și imputarea cheltuielilor de judecată acestora în solidar cu instituția).

Articole similare

Slatina sub alertă: Prefectul Emil Albotă impune măsuri drastice pe strada Grădiște după alunecarea de teren

Situația de urgență provocată de instabilitatea versantului pe strada Grădiște din municipiul Slatina a intrat într-o nouă fază...

Accident provocat de un elev de 18 ani, în Balș: polițiștii au depistat substanțe psihoactive (VIDEO)

Un elev al Liceului „Petre Pandrea” din Balş este cercetat penal de poliţişti după ce, marţi dimineaţă, a...

Prins cu minciuna! Mario De Mezzo, filmat ieșind din blocul de lux unde susține că nu locuiește

O controversă de proporții zguduie administrația locală din Slatina, după ce în spațiul public au apărut informații și...

Zeci de persoane evacuate în Slatina, după o alunecare de teren. Două locuinţe sunt afectate, iar alte cinci sunt în pericol

Două locuinţe de pe strada Grădişte din Slatina sunt afectate de o alunecare de teren, în această dimineaţă,...