Apel disperat la 112 de pe holul spitalului. Cadre medicale acuzate că au refuzat să ofere ajutor

Data:

Share post:

Situaţie incredibilă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Botoşani. O femeie a sunat la 112, chiar de pe holul Policlinicii după ce nimeni nu a vrut să o ajute să-şi transporte tatăl la Urgenţe după ce bătrânul a început să se simtă rău.

Cu o zi înainte femeia a fost la Urgențe, cu tatăl ei, în vârstă de 80 de ani. Bătrânul ar fi avut o serie de probleme neurologice grave, iar medicii din Urgențe l-au consultat, dar i-au spus femeii că acesta nu reprezenta o urgenţă şi ar trebui consultat de un medic specialist neurolog în Policlinică. A doua zi femeia şi-a dus tatăl în Ambulator, însă nu a luat trimitere şi de la medicul de familie, aşa că bătrânul nu putea fi consultat la cabinetul de neurologie. Chiar şi cu trimitere, însă, programările pentru această specializare sunt deja epuizate până în luna ianuarie.

Aşteptând câteva ore pe hol în timp ce fiica încerca să rezolve problema în vreun fel, tatăl a început să se simtă tot mai rău. Speriată, femeia a încercat să îl ducă din nou în Urgențe, însă bătrânul nu mai putea merge. Fiind la etajul unu în policlinică, fără lift, femeia a mers la cabinetele medicale pentru a ruga să i se împrumute un căruţ cu rotile, pentru a încerca să îşi ducă tatăl până la Urgențe.

În mod şocant, însă, femeia s-a lovit de refuzul tuturor. „Îi spuneau că nu este treaba lor şi că nu îi pot da un căruţ, pentru că au şi ei pacienți de transportat”, a povestit un martor la întreaga întâmplare.

Ajutor refuzat şi în Urgenţe

Femeia şi-a păstrat calmul şi a rugat un alt pacient din sala de aşteptare să îi supravegheze puţin tatăl. Ulterior a mers în Urgențe, unde ştia că sunt cărucioare şi a cerut unul pentru a-şi putea aduce tatăl, spunând că acesta se simţea tot mai rău. Doar că s-a lovit din nou de un refuz, pe motivul că nu se pot împrumuta cărucioarele unor persoane străine.

Disperată, femeia a pus mâna pe telefon şi a sunat la 112. Dispecerii au rămas fără replică în momentul în care au auzit solicitarea făcută de femeie. Fiind vorba despre un apel venit din interiorul unei unităţi sanitare, cei de la Ambulanţă nu puteau dirija o ambulanţă în Policlinică. Directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanţă a sunat, însă, la managerul spitalului. Ulterior directorul medical a mers pentru a discuta cu femeie şi a fost trimis un infirmier cu un cărucior din Urgențe, potrivit monitorulbt.ro.

Articole similare

Viteză „de avion“ pe Drumul Expres: 217 km/h și permis suspendat

Un tânăr din comuna Godeni, judeţul Argeş, a rămas fără permisul de conducere şi a primit o amendă...

Agresiune sângeroasă la Caracal: Un tânăr de 25 de ani a ajuns în arest după un conflict spontan

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Fărcaşele, a fost reţinut de poliţişti după l-a bătut...

Restricții pe DJ 653: Drumul se închide la Radomirești pentru modernizarea căii ferate

Conducătorii auto care tranzitează sudul județului Olt trebuie să își planifice cu atenție deplasările în perioada următoare. Traficul...

Nicușor Dan, declarații incendiare despre Laura Codruța Kövesi: „Aș înclina să cred că s-au făcut abuzuri”

O nouă dezbatere privind integritatea sistemului judiciar din perioada în care Laura Codruța Kövesi a condus DNA și...