AUR vrea referendum de demitere pentru Nicuşor Dan. Miza e propaganda „trupe româneşti în Ucraina”

Data:

Share post:

Liderul europarlamentarilor AUR și vicepreşedintele partidului, Adrian Axinia, i-a cerut președintelui Nicușor Dan să înceapă procedura convocării unui referendum, privind participarea României la o eventuală misiune de menţinere a păcii în Ucraina.

În caz contrar, formațiunea condusă de George Simion va declanșa strângerea de semnături necesare suspendării şi demiterii acestuia.

Șeful statului a declarat ieri că țara noastră nu va trimite militari în Ucraina. Același lucru l-a spus în mai multe rânduri și premierul Ilie Bolojan.

Miza AUR este propagandistică, în vena intereselor Rusiei: punerea pe tapet a unui fals subiect, inexistent, pentru a-l fixa în conştiinţa publică şi a fi apoi fructificat politic.

AUR ameninţă cu referendum de demitere a lui Nicuşor Dan

Axinia susține că „acest proces este necesar, în contextul în care, fără consultare, fără mandat din partea Parlamentului României şi fără o decizie în acest sens în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, şeful statului a decis unilateral să participe la Summitul «Coalition of Willing» (reuniunea «Coaliției Voinței» – n.r.).

De asemenea, să adere la un plan, prin care 26 de state se angajează să ofere garanţii de securitate Ucrainei, «printr-o forţă de reasigurare la sol, pe mare şi în aer», conform declaraţiilor Preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron”.

AUR consideră că românii nu sunt de acord cu trimiterea de trupe în Ucraina, nici în război, nici pentru menţinerea păcii şi că acest lucru ar reprezenta o mare vulnerabilitate pentru România, în cazul reizbucnirii conflictului.

„Având în vedere lipsa de legitimitate a actualei Puteri politice şi dorinţa evidentă a românilor de a nu fi implicaţi în conflictul din Ucraina, este evident că o decizie trebuie luată doar după consultarea poporului.

De aceea, îi solicit oficial Preşedintelui României să declanşeze procedura unui referendum consultativ în baza prerogativelor care îi sunt oferite de articolul 90 din Constituţie, conform Digi24.

O decizie a Guvernului în sensul participării la o misiune militară în Ucraina, fie ea şi de menţinere a păcii, ar fi o încălcare gravă a voinţei poporului român şi a articolului 4 alineatul 1 din legea fundamentală:

(1) Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi.”, a declarat Axinia, liderul europarlamentarilor AUR.

Se observă că, sub o aparentă legătură cu realitatea, se afirmă nişte neadevăruri evidente. Că „Coalition of Willing” presupune trimiterea de trupe în Ucraina este unul.

AUR

Foto: INQUAM PHOTOS/Sabin Cirstoveanu

Că, dacă România este de partea Ucrainei, asta înseamnă că încalcă dorinţa românilor de a nu fi implicaţi în conflictul din Ucraina, ceea ce e o manipulare.

În plus, ne aflăm într-un moment în care Vladimir Putin ameninţă făţiş statele care ajută Ucraina.

Articole similare

Tablourile găsite de DNA la Darius Vâlcov, scoase la licitaţie (FOTO)

Casa de licitații A10 by Artmark organizează, în cadrul procedurii de executare silită inițiate de ANAF pentru recuperarea...

Moartea unui animal de companie poate fi la fel de dureroasă ca pierderea unui membru al familiei, arată un nou studiu

Durerea provocată de moartea unui animal de companie poate fi la fel de intensă și de îndelungată ca...

Ludovic Orban: „Cred în unire. Consider că este firească și legitimă. Și ar fi fost foarte normal să se fi petrecut până acum”

Fostul prim-ministru al României, Ludovic Orban, a intervenit în dezbaterea reaprinsă despre Unirea Republicii Moldova cu România, după...

Inginerii financiare marca De Mezzo: Curtea de Conturi a găsit investiții ilegale, mascate în contracte de „tuns iarba” la Slatina

Un raport devastator al Curții de Conturi scoate la iveală nereguli grave în administrarea banului public la nivelul...