Avans de 10% și rate pe 10 ani pentru sinistrații din Slatina: Condițiile dure impuse de Mario De Mezzo

Data:

Share post:

Primăria Slatina urmează să atribuie terenuri familiilor afectate de alunecarea de teren de pe strada Grădişte, însă acestea trebuie să le plătească în decursul a zece ani şi să achite şi un avans de 10% din valoare.

Actualul primar Mario De Mezzo face profit pe seama dramei slătinenilor de pe strada Grădişte, ale căror gospodării au fost distruse de o alunecare de teren, în luna martie. Potrivit unui proiect de hotărâre care va ajunge, miercuri, pe masa Consiliului Local, administraţia locală a identificat şapte loturi de teren care vor fi atribuite sinistraţilor. Doar că, persoanele afectate de alunecările de teren „vor formula solicitări scrise în care vor menționa expres că sunt de acord cu relocarea și doresc cumpărarea terenului atribuit”, potrivit articolului 3 al proiectului de hotărâre.

Mai mult, la articolul 5 apare următoarea precizare: „ (5) Plata prețului pentru achitarea terenului se poate face în rate lunare, în lei, pe o perioadă de maxim 10 ani, cu un avans de minim 10% din valoarea terenului”.

Context

Situația locuitorilor de pe strada Grădiște a escaladat într-o criză umanitară profundă, după ce relocarea acestora în containere metalice la periferia Slatinei a devenit o soluție permanentă în condiții de neacceptat. Oamenii trăiesc într-un peisaj dezolant, marcat de noroi, mormane de gunoaie și ruine periculoase, fiind privați de nevoi biologice de bază, precum posibilitatea de a-și prepara hrana.

În urmă cu cinci zile, prefectul judeţului Olt Emil Albotă a transmis clar că, fără o documentaţie, Guvernul nu poate aloca fonduri pentru lucrările de punere în siguranţă a malului Dealului Grădişte, afectat de o alunecare de teren. Într-un delir pe social-media, actualul primar Mrio De Mezzo a susţinut că se pot aloca bani şi pe „ochi frumoşi”, fără documentele cerute de lege.

Emil Albotă a făcut un apel la actualul primar al Slatinei să înceteze cu minciunile şi cu dezinformările, în al doisprezecelea ceas.

„Domnule primar, încetați cu minciunea! Nu mai dezinformați mințind oamenii. Dacă vrem bani de la Guvern pentru stabilizarea Dealului Grădiște, atunci trebuie să respectăm Legea Finanțelor Publice. Primarul spune că Prefectura blochează lucrările. Primarul minte, ca de obicei! Adevărul este unul singur: Cine nu face documentația bochează banii pentru Slatina!”, a spus Albotă.

Anterior,  Mario De Mezzo, susţinea: „În cazul construcțiilor sau imobilelor care prezintă pericol public pentru lucrările de intervenție efectuate pentru înlăturarea efectelor produse de acțiuni accidentale și calamități naturale se aprobă deschiderea finanțării și începerea execuțiilor lucrărilor pe bază de liste de lucrări estimate cantitativ și valoric”.

Articole similare

Incendiu la o locuinţă din comuna Brebeni (VIDEO)

Un incendiu a izbucnit, marţi seara, la o locuinţă din comuna Brebeni, pompierii şi autorităţile locale intervenind prompt. Potrivit...

Accident cu patru maşini, în Slatina. O femeie, la spital

O femeie a ajuns la spital, marţi după-amiază, în urma unui accident rutier produs pe strada Artileriei din...

Dosar penal la 72 de ani: O bătrână din Gorj a furat o pădure de salcâmi și și-a amenințat vecina

Poliția a deschis un dosar penal pentru amenințare și furt pe numele unei femei de 72 de ani...

Verdict crucial la Instanța Supremă: Începe judecata pe fond pentru Călin Georgescu și Horațiu Potra?

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a devenit, marți, 14 aprilie 2026, scena unui proces fără precedent...