Bărbat internat la Psihiatrie după ce a acostat o copilă de 10 pe stradă. Fata a cerut ajutorul trecătorilor

Data:

Share post:

O copilă de 10 ani a trecut prin clipe de panică după ce un bărbat de 41 de ani  a încercat să o convingă, inclusiv prin forţă, să îl însoţească. Fata a refuzat şi a cerut ajutor trecătorilor, iar bărbatul a fost internat la psihiatrie.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare a anunţat, vineri, că poliţiştii din Satu Mare au fost sesizaţi, joi la prânz, de către un bărbat, de 42 de ani, despre faptul că pe strada Martirilor Deportaţi din municipiul Satu Mare un bărbat ar fi acostat o fată de 10 ani.
”În baza semnalmentelor oferite de apelant, poliţiştii de ordine publică au identificat la scurt timp persoana reclamată pe o altă stradă, din municipiul Satu Mare, stabilind că aceasta are 41 de ani şi este din Satu Mare. Bărbatul a fost preluat de un echipaj de ambulanţă, fiind ulterior internat la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Satu Mare”, a transmis IPJ.
De asemenea, fata de 10 ani a fost audiată de poliţişti în prezenţa mamei sale, relatând că bărbatul ar fi încercat să o convingă, folosind inclusiv forţa, să-l însoţească într-o direcţie indicată de el, însă copila a refuzat şi a solicitat ajutor trecătorilor.
Cercetările în cauză continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor incidentului.

Articole similare

Ilie Bolojan a explicat scenariile post-moțiune: Două variante pentru Executiv

Premierul Ilie Bolojan a făcut, vineri, la Suceava, o serie de clarificări mai ample cu privire la posibilele...

Muşcat de câine chiar în sediul Poliţiei: Poliţiştii l-au pus pe bărbat să spele singur sângele de pe jos

O anchetă a fost deschisă de poliţişti după ce un bărbat a fost muşcat de un câine în...

PAUL SIRUGIU FUEGO POVESTEȘTE CUM VA FI CONCERTUL SĂU ANIVERSAR DE LA SALA PALATULUI!

“Mulți m-au întrebat cum va fi concertul “50” de la Sala Palatului, de pe 4 noiembrie? Nu vreau...

Ilie Bolojan, mesaj ferm pentru partidul care vrea „premieri-marionetă”: „Măcar să aibă demnitatea să spună”

Premierul Ilie Bolojan a transmis, joi seară, un mesaj ferm pentru Partidul Social-Democrat, pe fondul depunerii moțiunii de...