Bărbat reţinut de poliţişti după ce a comandat 10 kilograme de canabis prin curier

Data:

Share post:

O comandă prin curier s-a încheiat cu arest pentru un bărbat din Galaţi. Asta deoarece a fost prins în flagrant în timp ce a ridicat de la un curier două cutii cu aproximativ 10 kilograme de canabis pe care urma să îl comercializeze.

Potrivit IPJ Galaţi, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi, au documentat activitatea infracţională a unui bărbat, cercetat pentru introducere în ţară, fără drept, de droguri de risc şi trafic de droguri de risc.
Din cercetări a rezultat că acesta a introdus în ţară, fără drept, prin intermediul unei firme de curierat, aproximativ 10 kilograme de canabis, împărţită în două colete, fiind prins în flagrant delict imediat ce a ridicat drogul de risc destinat comercializării.
Bărbatul a fost reţinut joi pentru 24 de ore după ce poliţiştii au percheziţionat locuinţa acestuia, unde au descoperit diferite cantităţi de canabis, grindere, obiecte purtând urme de substanţă, precum şi alte mijloace de probă.
Vineri acesta urmează să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Galaţi, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul I.J.J. Galaţi.

Articole similare

Se întâmplă în România: Fostul primar, omagiat pe fațada instituției cu un tablou imens în care are un pahar de vin în mână

O situație neobișnuită a transformat sediul Primăriei Gogoșu, din județul Mehedinți, într-un loc al controverselor. Fațada instituției a...

Doliu la AJPIS Olt: S-a stins din viață Daniela Bălașa, șefa Serviciului Inspecție Socială

O veste cutremurătoare a îndoliat, în această dimineață, colectivul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Olt. Daniela...

Prefectura Olt anunţă documente în minus pentru șoferi: Cazierul judiciar nu mai este necesar la dosarul de permis 

Veste bună pentru cetățenii din județul Olt care se pregătesc să susțină examenul auto sau să își preschimbe...

Benzina și motorina depăşesc noi praguri: Cât a ajuns să coste un plin în România

Șoferii români se confruntă cu un nou val de scumpiri la stațiile de alimentare, prețurile carburanților menținându-se la...