Bărbat reţinut după o încăierare în stradă. În urma altercaţiei a fost spart geamul unei firme (VIDEO)

Data:

Share post:

Un tânăr din Olt a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a fost implicat într-o altercaţie în stradă. În urma agresiunii un bărbat a ajuns la spital, iar geamul unei firme a fost spart. 

Bărbatul a fost reţinut ieri fiind cercetat pentru lovirea sau alte violențe, distrugere și furt.

„În fapt, la data de 2 august 2023, în jurul orei 19:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Balș au fost sesizați cu privire la faptul că două persoane s-ar fi agresat reciproc pe strada Nicolae Bălcescu, din orașul Balș, județul Olt, iar în timpul altercației ar fi distrus geamul unei societăți comerciale. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 38 de ani, din orașul Balș, județul Olt, pe fondul unui conflict spontan, ar fi fost agresat fizic de către o persoană necunoscută, iar în timpul altercației ar fi fost împins, moment în care s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut, lovind geamul unei societăți comerciale, care s-ar fi spart și i-ar fi provocat leziuni la nivelul brațului”, a transmis IPJ Olt.

Bărbatul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul orășenesc Balș, iar ulterior a fost transferat la Spitalul Județean de Urgență Slatina. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și distrugere, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorului și dispunerii măsurilor legale.

Acuzat şi de furt

În urma activităților investigativ-operative, polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale, din cadrul Poliției orașului Balș, au identificat un tânăr de 27 de ani, din comuna Făurești, județul Vâlcea, bănuit de comiterea faptelor, care se sustrăgea cercetărilor.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au mai stabilit faptul că acesta ar fi sustras la data de 16 martie 2023, dintr-o societate comercială din orașul Balș, județul Olt, mai multe bunuri.

În urma probatoriului administrat, la data de 26 septembrie 2023, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, pe numele tânărului de 27 de ani a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, distrugere și furt.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând ca în cursul zilei de 27 septembrie 2023 să fie prezentat instanței de judecată cu propuneri legale.

 

Articole similare

Resturi dintr-o mână umană, găsite într-o zonă nelocuită din Argeş, cu muşcături de animale

Resturi dintr-o mână umană au fost găsite într-o zonă nelocuită din Dragoslavele, judeţul Argeş, prezentând urme de muşcături...

Două fete de 15 ani s-au aruncat de la înălţime. Ambele au murit, una dintre ele şi-a anunţat mama că urmează să se sinucidă

Două fete de 15 ani au murit, sâmbătă, după ce s-au aruncat de la o înălţime de aproximativ...

Copiii de la GPP Nr. 2 Slatina au donat către zeci de familii in judeţul Olt

Grădinița cu program prelungit nr. 2 Slatina derulează în acest an școlar în parteneriat cu Școala sanitară Slatina...

Surse: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, ar urma să fie adus în țară, săptămâna viitoare. El este condamnat pentru corupție

Fostul primar al Slatinei Minel Prina condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare în acelaşi dosarul în...