Bătaie între elevi încheiată la spital. Două grupuri s-au luat la pumni în mijlocul străzii

Data:

Share post:

Două grupuri de elevi de la un liceu din oraşul Arad au avut un conflict în stradă, înainte de începerea cursurilor, iar unul dintre ei a fost lovit şi a fost transportat la spital, doi adolescenţi fiind reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad a transmis, miercuri, că incidentul a avut loc în apropiere de şcoala la care învaţă elevii, iar martori au sunat la 112.

„Mai mulţi tineri, de la o unitate şcolară din municipiu, ar fi fost abordaţi de alţi tineri, din aceeaşi şcoală, cele două grupuri având un schimb de replici şi injurii, în zona Boul Roşu. În urma interacţiunii, un elev ar fi fost lovit şi ar fi căzut la pământ, ulterior fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, arată IPJ.

Cercetările sunt făcute de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, care au reţinut pentru 24 de ore doi elevi, de 16 şi 17 ani, pentru lovire şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Incidentul a avut loc înainte de începerea cursurilor iar adolescenţii implicaţi sunt toţi de la Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu”, aflat la aproximativ 200 de metri de locul conflictului.

Articole similare

Procurorii DIICOT au săltat un bărbat care vindea droguri în judeţele Olt şi Vâlcea

Un bărbat din judeţul Olt a fost reţinut şi ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru trafic...

Schimbări la Spitalul Slatina. 13 cabinete medicale se mută într-o altă clădire din oraş

Începând cu data de 7 mai 2024, 13 cabinete de specialitate din Ambulatoriul integrat Spitalului Județean de Urgență...

Preşedintele clubului Rapid, urmărit penal în dosarul introducerii ilegale de materiale pirotehnice pe stadioane

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti,...

Gunoiul selectiv din Slatina, colectat în containere subterane

Municipiul Slatina va avea şi containere „underground” pentru gunoiul selectiv, după ce a fost printre primele oraşe din...