Bătăuşul din ziua votului, trimis în judecată după atacul brutal asupra unui director şi a unui poliţist

Data:

Share post:

Eduard Fierăscu, cel care în ziua votului i-a bătut pe directorul SJP Olt şi pe un poliţist aflat în timpul liber, a fost trimis în judecată.

Pentru prima dată, bătăuşul a fost reţinut în luna decembrie şi adus în arestul IPJ Olt. El era dat în urmărire şi a fost capturat în trafic, în judeţul Teleorman. Potrivit unor surse, acesta a fugit de la domiciliu și a fost căutat de poliție, fiind prins ulterior într-o localitate de frontieră, exact în perioada anunțării eliminării controlului la graniță, existând suspiciuni că ar fi încercat să fugă din țară, având antecedente similare.

Citeşte şi: Poluare cu petrol pe râul Olt. Ce s-a întâmplat

Reamintim că Fierăscu i-a lovit cu bestialitate pe Sabin Bratu, directorul SJP Olt, şi pe un poliţist de frontieră aflat în timpul liber, care a intervenit şi a devenit şi el victimă după ce a încercat să aplaneze conflictul.

Incidentul s-a petrecut pe 24 noiembrie, în ziua votului pentru primul tur al prezidenţialelor, chiar în apropierea Colegiului „Ion Minulescu” din Slatina.

Reprezentanţii PSD au acuzat că agresorul este membru al aşa-zisului „Clan al Sportivilor” şi apropiat de primarul Mario de Mezzo.  În urma incidentului, reprezentanţii PSD Slatina au transmis un comunicat de presă prin care condamnă violența și cere încetarea acestei practici, subliniind că astfel de comportamente nu au loc într-un oraș precum Slatina. Aceştia l-au acuzat pe primar de asocierea cu un clan interlop.

Articole similare

Ilie Bolojan a explicat scenariile post-moțiune: Două variante pentru Executiv

Premierul Ilie Bolojan a făcut, vineri, la Suceava, o serie de clarificări mai ample cu privire la posibilele...

Muşcat de câine chiar în sediul Poliţiei: Poliţiştii l-au pus pe bărbat să spele singur sângele de pe jos

O anchetă a fost deschisă de poliţişti după ce un bărbat a fost muşcat de un câine în...

PAUL SIRUGIU FUEGO POVESTEȘTE CUM VA FI CONCERTUL SĂU ANIVERSAR DE LA SALA PALATULUI!

“Mulți m-au întrebat cum va fi concertul “50” de la Sala Palatului, de pe 4 noiembrie? Nu vreau...

Ilie Bolojan, mesaj ferm pentru partidul care vrea „premieri-marionetă”: „Măcar să aibă demnitatea să spună”

Premierul Ilie Bolojan a transmis, joi seară, un mesaj ferm pentru Partidul Social-Democrat, pe fondul depunerii moțiunii de...